Vlad Gherman şi-a făcut bagajele şi a plecat din casa în care locuia cu Cristina Ciobănaşu. Cum a fost surprins

4 februarie 2021   News

După nouă ani de relaţie au decis să îşi spună ADIO! Cristina Ciobănaşu şi Vlad Gherman au ajuns la sfârşitul relaţiei lor! Le e greu să se separe, dar spun că aşa e mai bine pentru amândoi! Ce a făcut actorul la doar două zile de la anunţul despărţirii?

Pe 1 februarie, printr-un clip postat pe reţelele de socializare, Cristina Ciobănaşu şi Vlad Gherman au anunţat că se despart după nouă ani de relaţie: "Acesta va fi un video greu de făcut şi ai ales greu de digerat. Dar îl facem pentru că voi ne-aţi fost mereu alături, ne-aţi susţinut şi meritaţi să ştiţi adevărul de la noi, oricât de dureros sau greu de crezut ar fi.

Cris şi cu mine ne-am despărţit. Am decis împreună că este mai bine să o luăm pe drumuri separate, dar rămânem prieteni. O să ne avem spatele unul celuilalt. Este greu, de trei săptămâni plângem într-una, am perpelit decizia aceasta pe toate părţile şi am ajuns la concluzia că este cel mai corect lucru pe care îl putem face pentru noi ca indivizi.

Ce trebuie să înţelegeţi este că 2020 şi-a lăsat amprenta şi asupra relaţiei noastre. Am avut foarte mult timp la dispoziţie în care am stat împreună şi nu am mai lucrat foarte mult. Am avut timp să discutăm şi ne-am dat seama că suntem foarte diferiţi, că ne dorim lucruri diferite şi că ne aflăm în puncte diferite ale evoluţiei noastre. Ce-am arătat până acum, ce am lăsat să se vadă, ce am postat a fost 100% real şi sincer şi toate momentele pe care le-am trăit în cei nouă ani au fost extrem de frumoase.

Au fost nouă ani în care am trăit, probabil, cât alţii trăiesc într-o viaţă, doar că, aşa cum este în viaţă, am avut şi momente grele pe care am preferat să le ţinem pentru noi şi am lăsat să se vadă doar părţile fericite şi multă iubire. Eu (n.r. – Cristina) am fost cea care am iniţiat discuţia. Eu (n.r. – Vlad) nu aş fi avut curaj să iniţiez această discuţie chiar dacă ştiam că ajunsesem să nu mai funcţionăm", au transmis ei. 

Ei bine, iată că la două zile de la despărţire, Vlad Gherman şi-a făcut bagajele şi a plecat din casa în care locuia cu Cristina Ciobănaşu. Actorul a postat o fotografie sugestivă pe Instagram. A pozat un troler în care se află câteva haine, prosoape şi o carte. A dat de înţeles că şi-a făcut bagajele şi se mută în altă parte.

El a dezvăluit:  „Mergi cu paşi mici, nu cu salturi mari”. Priviţi în galeria foto!

Care a fost motivul separării

"Noi când ne-am cunoscut eram foarte tineri şi din acel moment am făcut cam totul împreună. Am lucrat şi jucat împreună, iar undeva pe drum am uitat să mai fim atenţi la nevoile noastre la ce ne doream noi ca indivizi. Cea mai mare greşeala pe care o poţi face este să te uiţi pe tine, să uiţi că ai alte nevoi şi aspiraţii faţă de partener şi căţi doreşti alte lucuri de la viaţă".

        Vezi această postare pe Instagram                       O postare distribuită de Cristina Ciobanasu (@cristinaciobanasu_oficial)

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Cristina Ciobanasu (@cristinaciobanasu_oficial)

Foto: Facebook, Instagram

Mai multe