Vor ajunge la altar, în 2018, aceste celebrităţi?

21 decembrie 2017   News

Unii dintre ei şi-au anunţat logodna, iar alţii au relaţii îndelungate. Să fie, 2018, anul în care vor spune ”Da!” în faţa ofiţerului de stare civilă? Nu ştim, dar e clar că sunt printre aceia care au cele mai multe şanse să facă acest pas, anul viitor! Haideţi să vedem despre cine e vorba, aşadar!

Rosie Huntington-Whiteley şi Jason Statham

Modelul Victoria`s Secret şi actorul din ”Crank” au devenit părinţii unui băieţel, la începutul acestui an, la puţin timp după ce şi-au anunţat logodna. Aşadar, să aştepte cei doi ca Jack să-nveţe să meargă pentru a putea fi ”băieţelul cu inelele” la nunta lor? E posibil! Cert e că ne-ar plăcea ca cei doi să-şi unească destinele anul viitor. Au o relaţie stabilă şi o familie frumoasă!

Gwen Stefani şi Blake Shelton

Au luat pe toată lumea prin surprindere cu anunţul relaţiei lor, însă, în timp, cu toţii ne-am dat seama cât de potriviţi sunt cei doi. Să fie, oare, 2018 anul în care Blake va face pasul cel mare şi o va cere în căsătorie pe Gwen? Cert e că niciunul n-a respins până acum ideea de a se recăsători.

Kirsten Dunst şi Jesse Plemons

Şi-au anunţat intenţiile de a se căsători în ianuarie 2016, însă până acum n-au trecut la fapte. Au anunţat, însă, că vor deveni părinţi anul viitor. Să fie, oare, acesta şi trigger-ul pentru nuntă?

Irina Shayk şi Bradley Cooper

Au o fetiţă împreună şi o relaţie plină de iubire. Deşi nu şi-au recunoscut logodna, cei doi au mari şanse să ajungă în faţa altarului anul viitor...

Ricky Martin şi Jwan Yosef

Potrivit declaraţiei făcută de Ricky Martin, nunta cu Jwan Yosef va fi una grandioasă. Nu se ştie, însă, când va avea loc, dar sunt zvonuri că-n primăvara anului viitor vom vorbi despre acest lucru.

Joe Jonas şi Sophie Turner

Au anunţat că s-au logodit, la aproape un an după ce s-au cuplat. Să aibă cei doi curajul de a spune ”Da!” după un timp atât de scurt de relaţie? Vom vedea în 2018.

Kit Harington şi Rose Leslie

În prima parte a anului, Kit va fi ocupat să filmeze la sezonul final din „Game of Thrones”, dar cu siguranţă îşi va face timp să o conducă la altar pe logodnica sa, Rose Leslie, în 2018.

Olivia Wilde şi Jason Sudeikis

Sunt logodiţi de patru ani şi au doi copii. Cu toate acestea, până acum, ideea de nuntă a fost pusă în aşteptare. Oare vor ajunge aceştia la altar în 2018?

Mai multe