Doliu greu pentru distribuția celebrului serial DALLAS! S-a stins, colegii sunt atât de îndurerați

Se sting, încet, încet, starurile celebrului serial care a marcat copilăria multor români. În urmă cu câteva zile, un cunoscut actor care a jucat în faimosul soap-opera a murit.

Colegii săi de platou, câți au mai rămas în viață, îl deplâng pe William Smithers, care a decedat la venerabila vârstă de 98 de ani.

William Smithers era cunoscut pentru apariția din Dallas, dar nu numai. El a avut roluri memorabile și în ”Hawaii Five-O” sau ”Star Trek”, ”Peyton Place”, dar și un rol principal în drama ”Papillon” din 1973, cu Steve McQueen și Dustin Hoffman.

Americanul a murit pe 26 mai în Santa Barbara, California, la 98 de ani.

Moartea sa a fost anunțată pentru prima dată luni de ziarul local Santa Barbara Independent. Cauza decesului nu a fost dezvăluită.

Actorul care l-a interpretat pe sângerosul magnat Jeremy Wendell în legendarul serial „Dallas” a avut o carieră impresionantă cu peste 400 de proiecte la activ. Se spune că dorul de soția sa l-a măcinat puternic, după ce aceasta murise în 2022.

Rolul care l-a făcut emblematic a fost totuși cel din DALLAS, serialul care a schimbat viețile tuturor actorilor care au jucat în el.

În calitate de CEO al WestStar Oil, l-a înfruntat direct pe temutul J.R. Ewing

Timp de 50 de episoade, duelul lor a ținut milioane de oameni cu sufletul la gură. Smithers a recunoscut că munca alături de Larry Hagman era extrem de dificilă.

„Să lucrez cu Larry a fost întotdeauna o provocare, pentru că personajele noastre erau mereu rivale, așa cum prevedea scenariul. Larry era un actor foarte puternic. Simțeam că trebuia să fiu la cel mai înalt nivel al meu atunci când jucam alături de el. Era o experiență extrem de stimulatoare”, a spus el.

William Smithers a fost implicat în numeroase scandaluri

Deși avea un succes formidabil, n-a primit niciodată bani măsura celebrității. Nemulțumit de sumele primite, actorul s-a certat cu producătorii și a părăsit serialul cu scandal.

„Agentul meu era convins că vor accepta suma pe care o cerusem, însă nu au făcut-o. Așa s-a încheiat toată povestea”, a povestit actorul.

William Smithers nu a fost doar un actor excepțional, ci și un bărbat cu un caracter de fier. În 1976, el a declanșat un scandal monstru la Hollywood după ce a dat în judecată gigantul MGM. Încălcarea unei clauze contractuale legate de bani și poziția pe generic a fost scânteia care a aprins totul. Deși un director de top l-a amenințat că îi va distruge cariera și îl va interzice în industrie, Smithers nu s-a lăsat intimidat.

Foto: Profimedia

Mai multe pentru tine...