Wow, cât de mult a slăbit Ciara! Arată ca un top model, la 5 luni de la naşterea fiicei sale!

13 octombrie 2017   News

La sfârşitul lunii aprilie Ciara a născut cel de-al doilea copil al său, o fetiţă minunată pe care ea şi soţul său Russel Wilson au numit-o Sienna Princess, iar la doar 5 luni de la naştere mămica arată extraordinar de bine.

Aşa arăta în ultimul trimestru de sarcină.

S-a îngrăşat considerabil pe parcursul celor 9 luni de sarcină, ajungând la peste 80 de kilograme, aşa cum arăta la acea vreme cântăreaţa pe contul său de Instagram, într-o fotografie cu cântarul. Cu toate că a luat în greutate peste 27 de kilograme, ajungând să fie de nerecunoscut, Ciara a fost o mamă conştiincioasă şi, imediat după naştere, a început procesul de slăbire care a constat într-o alimentaţie sănătoasă şi multă mişcare.

La începutul verii se vedeau deja progresele făcute de artistă.

În primul lună de la naştere reuşise să dea jos 9 kilograme, ceea ce nu a fost o performanţă pentru ea, căci artista a fost dintotdeauna o împătimită a sportului şi a vizitat în mod constant sala de forţă. Este adevărat că antrenamentele s-au intensificat pentru a putea slăbi într-un ritm alert, iar acum cântăreaţa este într-o formă de invidiat, gata să urce din nou pe scenă şi să-şi uimească fanii cu abdomenul ei tonifiat şi cu picioarele suple.

Ieri, Ciara a fost surprinsă când sosea la o emisiune TV, iar diva a uimit cu noua siluetă, dar şi cu vestimentaţia sexy.

Anterior, Ciara declara pentru revista People că s-a îngrăşat 27 de kilograme în timpul sarcinii cu fiul Future, dar că a fost determinată să devină mai slabă şi mai tonifiată ca oricând şi asta vedem şi acum, la puţin timp de la naşterea fetiţei Sienna.

Ciara arată ca un top model, a revenit la forma de dinainte de a rămâne însărcinată pentru a doua oară şi poate concura cu brio la un concurs de miss cu un asemenea trup sculptat.

Foto: Arhiva OK!, Hepta

Mai multe