Xena, prinţesa războinică, şi Hercule: cum arată după 20 de ani?

21 iulie 2015   News

Şi, odată cu zvonul că seria cu Xena va fi reluată cu Lucy Lawless în rolul principal, la 20 de ani diferenţă, ne-am adus aminte de cum arătau odată şi ne-am dorit să vedem ce fac ei acum.

Ce face Lucy Lawless, interpreta Xenei, prinţesa războinică?

Vestea că serialul de aventuri “Xena, prinţesa războinică”, va fi reluat anul viitor a entuziasmat foarte mulţi fani internauţi, care şi-au exprimat bucuria online. Însă actriţa de 47 de ani a infirmat zvonul, spre dezamăgirea acestora: “Îmi pare rău, prieteni! O nouă serie Xena este doar un zvon. Şi mie mi-ar plăcea să se întâmple cândva, dar e doar un vis.”, a scris Lucy pe Twitter. Chiar dacă au trecut 20 de ani de la lansarea serialului, actriţa arată în continuare foarte bine, aproape neschimbată cu trecerea anilor, având aceeaşi privire electrizantă şi chip proaspăt.

Deşi rolul ei de referinţă rămâne cel din serialul TV menţionat, actriţa de origine neo-zeelandeză s-a regăsit şi-n serialele Spartacus, Parks and Recreation şi, acum, înSalem.  Se zvoneşte că va apărea în seria Ash vs. Evil Dead, prin urmare, nu părăseşte lumea aventurilor nici acum, la 47 de ani! Pe plan personal, ştim că Lucy este măritată cu Robert Tapert din 1998 şi are 3 copii, este activistă celebră şi una din vedetele care donează în scopuri caritabile.

Ce face Kevin Sorbo, după 20 de ani de la rolul lui Hercule?

Actorul pare neschimbat, cu excepţia unor cearcăne. Şi al unor mici scandaluri în care a fost implicat, pe tema religiei. Fostul star Hercule a atacat lumea Hollywoodului, care ar „ataca” creştinii conservatori.

În ultimii ani, s-a şi ocupat cu promovarea creştinismului şi a vorbit deschis despre credinţa sa. Actorul a făcut furori în ’90, serialul lui Hercule ajungând a fi unul din cele mai populare seriale tv din lume, iar acum, la 56 de ani, îl mai putem vedea în producţii cu tentă religioasă, precum “God’s Not Dead”.

FOTO: Getty Images, Cinemagia.ro

Mai multe