Yoko Ono (84) a dat în judecată o firmă în memoria lui John Lennon
A fost marea ei iubire şi tatăl unuia dintre copii, aşa că nu avea cum să rămână impasibilă atunci când o firmă se foloseşte de numele lui şi de moştenirea lăsată de el. Yoko Ono a fost nevoită să ia măsuri împotriva unei firme care folosea numele lui John Lennon.
Yoko Ono, 84 de ani
Potrivit DailyMail, Yoko Ono a avertizat o companie britanică că o va da în judecată dacă nu-şi va retrage de piaţă produsul, care lezează identitatea celui care a fost John Lennon. În vârstă de 84 de ani, Yoko susţine că acea companie se foloseşte de trademark-ul fostului ei soţ, în scopul de a căpăta foloase băneşti, deşi nu are nicio legătură cu el sau moştenitorii lui.
Numele companiei care comercializează limonadă se numeşte ”John Lemon” şi distribuie, momentan, doar în Anglia. Karol Chamera (3), fondatorul acestei companii, insistă că băutura sa nu are nimic în comun cu numele lui John Lennon sau cu imaginea sa, prin urmare consideră că acuzaţiile lui Yoko Ono sunt fără temei. ”Încearcă să gasească un caz din cauza asemănării dintre nume, însă acestea sunt diferite, două branduri diferite”, se apără acesta.
Fondatorul companiei „John Lemon”
Cu toate acestea, avocaţii văduvei lui John Lennon spun că brandul de limonadă a folosit o imagine a cântăreţului şi alte referinţe într-o companie de marketing, derulată în social media, în ultimele luni. Ei au prezentat curţii o copie a unei postări de pe facebook a acestui brand în care este folosit numele lui John Lennon şi alte astfel de postări, prin urmare cazul susţinut de Yoko Ono este cât se poate de bine întemeiat.
Postările din social media
Poate de aceea, în cele din urmă, avocatul firmei, Hugo Baazinski, a anunţat că această companie se va rebrandui, schimbându-şi numele din „John Lemon” în ”On Lemon”.
John Lennon şi Yoko Ono