Zina Dumitrescu a petrecut Paştele fără familie

4 mai 2016   News

Deşi aştepta ca fiul ei s-o viziteze de sărbători, mama Zina a rămas singură la cămin.

Zina Dumitrescu a petrecut şi sărbătorile acestea în azil, fără a-l avea alături de ea pe fiul ei, Cătălin Negrescu, pe care-l aştepta s-o viziteze. Fosta creatoare de modă a încercat să-şi mascheze dezamăgirea, spunând că s-a simţit bine la cămin şi că nu i-a lipsit nimic.

„Am sărbătorit foarte frumos aici, la cămin, într-un cadru restrând, cu familia lui Ionuţ (Ion Cassian, n.r.) şi a fost foarte bine. Am mâncat tot ce se prepară de Paşte, şi ouă, şi miel, şi cozonac, cu de toate. Au trecut pe la mine finii mei, mi-au transmis salutări toţi prietenii mei: Doina Caranvelescu, Puiu Pavelescu, o mulţime de oameni de la radio, de la televiziune“, a declarat Zina Dumitrescu prin telefon pentru emisiunea „Agentul VIP“, de la Antena Stars.

Întrebată de băiatul ei, care de altfel nu i-a mai plătit nici taxa la cămin de vreun an de zile, Zina Dumitrescu a răspuns simplu: „E plecat în Elveţia“. „Eu am de toate. Îmi doresc sănătate, atâta tot, că dacă am sănătate, în rest am de toate“, i-a mai spus ea lui Cristi Brancu.

Ion Cassian, patronul azilului în care e cazată Zina Dumitrescu, spune însă adevărul despre situaţia tristă a mamei modei româneşti, provocată de fiul acesteia, Cătălin Negrescu:

„Nu am primit niciun mesaj din partea dânsului şi aşteptăm în continuare să vină să ne viziteze. Eu vreau să le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mama Zina şi au făcut donaţii care au acoperit mare parte din datorii. Nu-mi imaginez de ce nu vine să-şi vadă mama şi atât. E primul caz în 8 ani când văd această situaţie transmisă de la copil la părinte. E prima dată când se întâmplă aşa ceva. Dânsul când a vrut să dea de mine, a dat. Eu nu am asistat niciodată la discuţiile dintre Cătălin şi mama lui. Ultima dată când am vorbit eu cu el, era astă-vară, atunci când am vrut s-o mut pe mama Zina într-o cameră mult mai frumoasă, care s-a eliberat. La un moment dat, m-am oferit să ne vedem, să-l iau din Bucureşti să o vadă pe mama Zina şi să-l duc înapoi", a declarat Ion Cassian, patronul azilului în care stă Zina Dumitrescu, la "Agentul VIP", de la Antena Stars.

Mai multe