Ziua când la un raliu nu s-a mai auzit ”vrum, vrum”...

Ziua când la un raliu nu s-a mai auzit ”vrum, vrum”...

Prima maşină electrică s-a ”dat” la Bucureşti, la Super Rally, pe final de toamnă ruginie. Caii trăsurilor de acum 100 de ani au venit, şi ei, pe ”Kiseleff”, dar au dormit, cuminţi, câte 612 la un loc, sub capota unei bijuterii ”STARD / Ferratum”

Locul ales era ”La Şosea”. Aici începuse totul în sportul bucureştean. Cu un secol şi mai bine înainte, se dăduse, prin preajmă, primul match de foot-ball (da, nu râdeţi, aşa era expresia, se ”dădea” un joc), întâia întâlnire de rugby şi primele curse automobilistice. Tot aici, la Rond, întorseseră şi nebunii ce înghiţiseră 200 de kilometri la Maratonul din 1896, Bucureşti – Piteşti şi retur. Aşa că era firesc ca pe ”Kiseleff”, numele băiatului cu ”Regulamentul Organic”, să se mai consemneze o premieră, în toamna lui 2019.

Dis-de-dimineaţă pilotul bolidului s-a trezit înaintea ceasului. Îl pusese la 07.00, la 06.20 făcuse ochi. Niţică tensiune, deşi se ”dăduse” (iarăşi acelaşi verb, dar cu alte conotaţii, ceva mai moderne!) în zeci de curse, la zeci de raliuri. Acum, însă, era altceva. Prima maşină sută la sută electrică urma să alerge pe bucata dintre Arcul de Triumf şi Casa Presei Libere. Cine era ”fata”? Şi de unde venea ”ea”?

Cei de la ”STARD” Austria meşteriseră o bomboană: ”Ford Fiesta electRX”, toată electrică. ”Bomboană” am scris? Da, asta la exterior. La interior, o ”bestie”, în limbajul pasionaţilor de automobilism: trei motoare, sistem de propulsie EV #REVelution, putere de 612 CP, 4WD. Partenerii de la ”Ferratum”, susţinători ai motorsportului, erau încântaţi să alerge pe domeniul sustenabilităţii, aşa că apăruse această provocare: o maşină electrică participantă la un raliu pe şosea, în mijlocul unui oraş.

Cristina Neagu, Teslovan, Adina Buzatu, ”Titi” Aur, Iuliana Luciu

Locaţia? Bucureşti. Data? 26 octombrie, dis de dimineaţă!  Pentru? A patra etapă de Campionat Naţional de Super Rally. ”Timp frumos, vreme propice pentru curse, spectatori, cu mic, cu mare”, cum ar fi scris vechii cronicari din ”Gazeta sporturilor”.

Dani Oţil, pilotul, a ajuns deveme la standul...”STARD”. Cum, cine? Băiatul de la ”Neatza”? Da, cel ”fiert” pe sporturile cu motor, câştigător la Mangalia, cu câteva luni în urmă. Pe grilă, nume grele: Adrian Teslovan, Vlad Cosma, ”Titi” Aur, Mihai Leu, Tavi Ciovică, Cristian Timişcă. Uite-o şi pe Cristina Neagu, ”Messi de pe semicerc” dacă ar fi să-l rugăm pe Iliuţă Dobre să-i facă o descriere. A venit şi Iuliana Luciu, cu combinezon cu tot, semn că va sta în dreapta unui bolid, şi Adina Buzatu, şi Flick, maestrul rimelor, şi Răzvan Popescu.

Soarele-i de două suliţi pe cer când se pleacă-n recunoaştere. Manfred Stohl supervizează totul. Stop! Da, fostul mare pilot, campion mondial de raliuri în 2000, actualmente preşedintele ”Stohl Group”. ”Electrica” curge frumos. ”Pleacă atât de repde de sub mine, că am impresia că nu mă mai opresc”, spune Dani. Oamenii din echipă verifică GoPro-urile de pe maşină. Suntem în 2019, nu? Totul se vede ”live”...

Lumea se adună ca la urs să admire bijuteria. ”Ţiparii” de sub capotă sunt controlaţi pe laptop, maşina e ascultată, la stetoscop, după fiecare cursă. ”Nu facem zgomot, dar, mai ales, nu poluăm!”, spune Dani. ”Staţi puţin!”, o să contraatacaţi. ”Păi la raliu nu se face vrum, vrum, nu se scoate fum, nu se ard gumele, nu se lasă urme pe asfalt?” N-apuci să-ntrebi de două ori, că ai şi găsit un ”client”. Sorin Ene nu se lasă rugat de două ori. Bagă un cameraman în mijloc, prinde a se roti cu bolidul în jurul său. Pneurile-s ascultătoare, scot un fum roşu, o frumuseţe pe care o vezi doar pe youtube, la cursele cu ştaif din întreaga lume.

Dronele nu-s bune numai la nunţi

Dani scoate timpi buni. Mihai Leu trage tare, Cosma, campionul en-titre, la fel. Costel Căşuneanu nu se lasă. Sunt copii, mulţi. Se saltă dronele. ”Vezi, astea nu-s bune numai la nunţi”, glumeşte careva. Acceleraţie, frână, din nou acceleraţie. 05, 04, 03, 02, 01, START! Apa Herăstrăului tremură, mătuşile scuipă-n sân. Locul cailor şi al trăsurilor de acum un secol e luat tot de cai, dar unii pitiţi sub capotă. Miroase a ferodou, a plăcuţe de frână. Se aleargă, deja, de cinci-şase ore, dar nimeni nu e obosit. 41 de nebuni frumoşi, 41 de piloţi.

Se intră în faza finală. Vlad Cosma termină primul. Costel Căşuneanu prinde ”argintul”, iar Bogdan Marişca, ultima treaptă. ”Dănuţe, eşti supărat?” ”Nu, nici vorbă. Ieri ne-am găsit prima dată, eu şi maşina, aşa că e clar că trebuie să mai convieţuim”, spune omul de televiziune. Apoi trage cu coada ochiului la ”bombonica” pe care mecanicii (printre care sunt şi doi specialişti români) o descalţă de gume: ”Mi-ar plăcea să mă dau cu ea toate zilele, dacă aş putea”. Accentuează ”toate zilele”, pentru că la doi paşi e Jorma Jokela, fondatorul şi CEO al grupului finlandez ”Ferratum”...” Mi-a plăcut mult aici! Vreme senzaţională, maşina a curs frumos, spectatori. Ce să-ţi mai trebuiască?”. Microfonul ajunge şi în faţa lui Manfred Stohl. “Manfred, păi nu ai promis că te dai şi tu?” Austriacul îşi loveşte mâna de frunte, ceva de genul: ”Doamne, când a trecut timpul?” Între două verificări ale bolidului şi două vorbe cu Dani, clipele s-au scurs extrem de repede. Deci rămâne promisiunea că ne vedem altădată, cu cască, cu mănuşi, în combinezon...Soarele dă şi el să plece la culcare, bucuros că i-a plăcut ceea ce a văzut...

În română e: ”Când e cursa stradală următoare?” Dar cum se spune asta în austriacă şi-n finlandeză?