Nicole Cherry a născut o fetiţă. Primele declaraţii

29 noiembrie 2021   Vedete

A devenit mămică şi e tare fericită. Nicole Cherry a adus pe lume o fetiţă de toată frumuseţea care va purta numele Anastasia Maria.

Artista a decis numele în urma unui vis.

„E minunată! Nu că este a mea, dar este minunată! M-am topit! Nu mai pot după ea. Doamne, ce frumos! Vă mulţumim pentru toate mesajele, pentru că am primit foarte multe. Vă mulţumim pentru toate gândurile bune şi ne vedem curând! Suntem bine”, a mărturisit solista.

"Eu mi-am programat copilul. Voiam foarte tare să fie în zodia Săgetător. Dar nu aveam pretenţii ce să fie. Când am aflat că e fetiţă, am fost super emoţionată, a fost un şoc. Calculele băbeşti îmi arătau că o să am băiat", povestea Nicole înainte de marele eveniment.

„Ca om, ca fiică, soră, iubită etc., mi-am propus mereu să fiu protectivă şi fac ce-mi sta în putere pentru fericirea şi sănătatea oamenilor dragi. Dar ca mamă, voi căuta mereu pentru copilul meu cele mai bune lucruri, cele mai frumoase, cu foarte multă atenţie şi iubire. Există câteva lucruri simple pe care le pot face înainte de a veni pe lume; am avut grijă de mine pe toată perioada sarcinii, am fost atentă la ce mănânc, unde merg, ce fac, cât efort depun şi când trebuie să mă opresc, iar acum a venit momentul unui pas important – am luat decizia să stochez celulele stem pentru fetiţa mea. Doamne ajută să nu fie nevoie să le folosim, dar confortul emoţional este garantat. Anastasia, you gonna rock this world!”, a scris Nicole Cherry pe o reţea de socializare îninte A devenit mămică şi e tare fericită. Nicole Cherry a adus pe lume o fetiţă de toată frumuseţea care va purta numele Anastasia Maria.

„Ca om, ca fiică, soră, iubită etc., mi-am propus mereu să fiu protectivă şi fac ce-mi sta în putere pentru fericirea şi sănătatea oamenilor dragi. Dar ca mamă, voi căuta mereu pentru copilul meu cele mai bune lucruri, cele mai frumoase, cu foarte multă atenţie şi iubire. Există câteva lucruri simple pe care le pot face înainte de a veni pe lume; am avut grijă de mine pe toată perioada sarcinii, am fost atentă la ce mănânc, unde merg, ce fac, cât efort depun şi când trebuie să mă opresc, iar acum a venit momentul unui pas important – am luat decizia să stochez celulele stem pentru fetiţa mea. Doamne ajută să nu fie nevoie să le folosim, dar confortul emoţional este garantat. Anastasia, you gonna rock this world!”, a scris Nicole Cherry pe o reţea de socializare înainte de naştere.

, povestea Nicole înainte de marele eveniment.

Mai multe