Oana Pellea: ''Am trecut prin depresie. A fost un coşmar''

23 octombrie 2020   Vedete

A avut multe încercări în viaţă, iar ele au trimis-o în braţele depresiei. Oana Pellea a găsit acum puterea de a spune cu ce s-a luptat. Şi-ar dori ca şi ceilalţi să vadă în povestea ei o lecţie, una despre supravieţuire.

“Am trecut prin depresie în momentul în care mama mea a plecat..

Ţin minte că ceea ce m-a făcut să cer atunci ajutorul a fost tot mama mea, care era în prag de plecare pe lumea cealaltă. M-a vazut in ce stare eram şi mi-a zis să pun mâna pe telefon şi să cer ajutor specializat. Ţin minte ca ma simteam ca într- un hău negru. Ca imagine, închideam ochii şi dacă mă gândeam la viitor, nu vedeam decât un ecran negru. Nu mai voiam să ies din casă. Nu mai voiam să practic meseria. Nu mai vroiam NIMIC. Nu mă mai bucura NIMIC. A fost un coşmar.

Am prieteni care trec prin asta şi suntem, din păcate, din ce în ce mai mulţi. Ştiu cât de greu este să îi conving pe cei care au depresie că poate trece oricine prin asta şi că pasul cel mai important este să cerem ajutor. Există o teamă, o ruşine de a mărturisi că trecem prin depresie. Eu am revenit numai cu ajutor. E o boală serioasă, dar e o boală care poate fi vindecată. Trebuie doar să o recunoşti si să ai curajul să ceri ajutor.

Mă bucur că există iniţiativă, pentru că este o mare nevoie ca noi toţi să înţelegem depresia. Mă bucur că m-am alăturat ca ambasadoare în campania Să Învingem Depresia şi sper ca prin cuvintele noastre să spargem zidurile şi să facem un pas înainte spre oprirea stigmatului”, povesteşte Oana.

Mai multe