Oana Radu şi cele două slăbiri spectaculoase: 60 şi 50 de kilograme. Ce a greşit prima oară şi cum vrea să se menţină de data aceasta

23 aprilie 2021   Vedete

Oana Radu a dus o istovitoare luptă cu kilogramele. Însă a reuşit de două ori să slăbească spectaculos. Prima dată a greşit, a recunoscut şi îşi asumă. De ce este diferit acum? De unde ştie că rezultatele vor dura şi nu se va îngrăşa iar, la fel cum a păţit după prima slăbire?

Cântăreaţa ştie exact unde a greşit. Prima dată a ţinut un regim drastic, alternând înfometarea cu excesul de proteină. Organismul a fost bulversat şi s-a ales chiar cu probleme serioase de sănătate.

După ce slăbise 60 de kilograme, s-a îngrăşat din nou, apoi l-a cunoscut pe actualul său soţ şi antrenor personal care i-a arătat diferenţa.

Artista e sigură că acum a slăbit corect, aflându-se sub atenta observaţie a unui specialist şi chiar e sigură că îşi va face şi câteva operaţii estetice de înlăturare a pielii în exces care a apărut odată cu pierderea altor 40 de kilograme.

 Invitată în platoul emisiunii Star Matinal, Oana Radu a mărturisit că  i-a fost destul de greu să scape de kilogramele în plus, mai ales că soţul ei a fost extrem de exigent cu ea. De asemenea, Oana Radu a precizat că este fericită că e mai slabă cu 44 de kilograme, însă,  îşi doreşte enorm să mai dea jos încă cinci kilograme.

''Sunt în cea mai bună formă a mea. Soţul meu mă ajută, săracul de el, câtodată îmi dau seama că este un erou. Eu fac curăţenie, iar soţul meu găteşte. Ca defect, el este cicălitor, care include următoarele substraturi: stresant, vrea să fac totul bine, vrea să fiu serioasă cu oamenii, să-mi ţin cuvântul, să fie ordine în casă, îmi spune să nu mai râd tare. Dar în dimineaţa aceasta mi-a făcut un compliment.

Mi-a spus, în sfârşit, arăţi cel mai bine din viaţa ta. El a muncit foarte mult cu mine, pentru că eu mâncam pe furiş. El mă antrenează, mă ajută. Am dat jos de la 104 la 60 de kilograme şi mă menţin între 60 şi 62. Ar fi 44 de kilograme. Mai vreau să slăbesc până la 55 de kilograme. El mă susţine în tot ceea ce vreau să fac. El mi-a zis aşa: tu o să fii mulţumită de forma ta, în momentul în care vei posta poze cu tine întreagă, o să apari la televizor fără chestii lungi. De vreo lună îmi place de mine'', a spus Oana Radu la Antena Stars.

Foto: Instagram

Mai multe