Oase, detalii despre noul sezon „Asia Express“: „Va fi bombă cu ceas“

31 octombrie 2019   Vedete

Anul trecut a participat, alături de CRBL, la „Asia Express“, show pe care cei doi l-au şi câştigat, iar acum Oase are un nou rol în celebra emisiune de la Antena 1: este coprezentator.

Cum filmările pentru noul sezon „Asia Express“ au început, Oase se află în această perioadă în Filipine: „Anul trecut, pe vremea asta, eram şi eu concurent şi nu-mi vine să cred ce trăiesc în aceste momente. Mă tot gândesc cum am ajuns din Pantelimon în Filipine, ucenicul Ginei Pistol în Asia Express. Mi se pare incredibil. În plus, abia acum realizez ce înseamnă producţia acestui show, câţi oameni sunt în spate, ce desfăşurare de forţe, e ceva ireal. Cât am fost concurent nu am realizat lucrurile astea, eram mereu pe fugă, eram doar noi cu operatorul şi reporterul, era greu să îmi imaginez câţi oameni muncesc pentru fiecare misiune pe care noi trebuie să o facem“.

Despre cel de-al treilea sezon „Asia Express“, care se filmează acum, dar va fi difuzat în primăvara anului viitor, Oase afirmă că este „bombă cu cea“.

„Perechile sunt foarte diferite. E greu să îţi dai seama cine şi în ce fel va evolua, se pot întâmpla tot felul de surprize în fiecare clipă. Eu, ca fiecare dintre noi, aveam nişte aşteptări, credeam că pot să îmi dau seama cât de cât cum se vor descurca, dar nimic din ce credeam eu nu se potriveşte cu realitatea. Bine, cam aşa stau lucrurile tot timpul în Asia Express! Cred că dacă eram în cursa asta ieşeam primul. Chiar dacă rolul meu este altul, tot la 4-5 dimineaţa mă trezesc pentru că ăsta este şi ritmul întregii echipe. Toată lumea este în cursă. La Bucureşti mi-e greu să mă trezesc şi la 7, dar bucuria că mă aflu aici abia mă lasă să dorm. Probabil mai încolo voi leşina de somn”, a încheiat Oase.

Mai multe