P. Diddy, mesaj emoţionant pentru fosta iubită care a fost găsită moartă

19 noiembrie 2018   Vedete

Au avut o relaţie amoroasă timp de 13 ani şi au împreună trei copii. Vestea morţii ei l-a devastat pe celebrul cântăreţ în vârstă de 49 de ani.

La trei zile după ce a fost găsită fără suflare în interiorul reşedinţei ei, P. Diddy şi-a exprimat durerea pierderii fostei iubite, prin intermediul unei postări în social media. ”În ultimele trei zile am încercat să mă trezesc din acest coşmar. Dar nu reuşesc”, şi-a început, îndurerat, pledoaria în memoria mamei copiilor lui.

P. Diddy a mărturisit că-l lega de fosta iubită un sentiment de iubire ieşit din comun. ”Nici nu ştiu ce voi face fără tine, baby. Îmi lipseşti atât de mult. Astăzi o să-ţi onorez memoria, o să-ncerc să găsesc cuvintele potrivite pentru a descrie relaţia noastră neînţeleasă. Noi am fost mai mult decât prieteni buni, mai mult decât suflete pereche. Noi am fost altceva. Şi-mi lipseşti atât de mult”, a scris acesta în dreptul unor fotografii cu Kim, pe când era însărcinată.

Şi fiul cel mare al lui Kim, Quincy, provenit din mariajul cu Al B., a postat o fotografie cu regretata lui mamă şi cu surorile vitrege, făcute cu P. Diddy: ”Sunt distrus. Singurul lucru care mă alină este că tu, mamă, erai prea bună pentru a trăi într-o lume atât de nebună. Te iubesc atât de mult, mami”.

Mai multe