Patrizia Paglieri, despre experienţele de la Asia Express: “A chemat Poliţia ca să plecăm de acolo"
Patrizia Paglieri şi fiul ei, Franci, s-au aventurat pe Drumul Împăraţilor cu gândul de a învăţa o lecţie de viaţă, lucru care s-a şi întâmplat. Competiţia le-a adus surprize după surprize şi lucruri de povestit pentru nişte ani buni de acum încolo.
“O zi în Asia Express este cât un an la Bucureşti. Seara, la culcare, nu apucăm să povestim despre tot ce am făcut de-a lungul zilei pentru că se întâmplă prea multe, iar noi cădem laţi de oboseală. Somnul e o mare problemă aici, cu 4-5 ore dormite pe noapte eu mă descurc foarte greu”, a mărturisit Patrizia. “Ce am observat este că turcii au o frică de Poliţie incredibilă, iar noi am avut lipici la Poliţie. Ne-a oprit de foarte multe ori. Într-o seară, căutând cazare, am crezut că am găsit pe cineva care vrea să ne ajute, când, de fapt, el a chemat Poliţia ca să plecăm de acolo. Şi cu banii e greu, dar uneori mă mai plâng în faţa patiseriilor în speranţa că o să primesc ceva”, a mai adăugat ea.
Experienţele trăite până acum pe Drumul Împăraţilor l-au făcut pe Franci să declare că “Asia Express te face să îţi dai seama cât de norocos eşti acasă”. “Mă bucur că şi tu ai ajuns la concluzia asta. Eu ţi-am zis de atâtea ori!”, a adăugat mama lui.
Connect-R şi Shift, Mihai şi Elwira Petre, Lidia Bluble şi sora ei, Estera, Patrizia Paglieri şi fiul ei, Francy, Cosmin Natanticu şi soţia lui Eliza, Alexandra Ungureanu alături de mama ei, Cuza şi Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir şi fiica ei, Maria Speranţa şi Lorelei şi Zarug, două nume celebre în zona digital, sunt cele nouă perechi dornice de aventură şi adrenalină.