Pe covorul de gimnastică e campioană, pe covorul roşu e senzaţională. Cele mai HOT imagini cu Larisa Iordache!
Frumoasa gimnastă face furori nu doar la competiţiile mondiale, ci şi la evenimentele private.
Ne-am obişnuit s-o vedem în echipamentul sportiv evoluând la cele mai prestigioase concursuri de gimnastică. Dar acum îi descoperim şi latura senzuală, de femeie atrăgătoare şi foarte şic, cu apetenţă pentru ţinutele ultrafeminine şi apariţii glam.
"Nu mai sunt copila Larisa, m-am maturizat", ne spunea ea la începutul lui 2019, când o vedeam păşind pe covorul roşu al petrecerii anuale a revistei OK şi când îşi anunţa şi întoarcerea în circuitul competiţional (după o absenţă de 16 luni cauzată de o ruptură a tendonului ahilian la piciorul stâng şi două operaţii nereuşite în România!).
"Am realizat cât de dor mi-a fost. Asta e ultima şansă pe care mi-o dau", spunea Larisa Iordache în cadrul unui interviu pentru "Neînvinşii", cartea editată de Andreea Giuclea, ţintind cu precădere o nouă participare la olimpiadă, cea de anul viitor de la Tokyo.
La cei 23 de ani ai săi, are un strălucitor palmares sportiv: câştigătoare a medaliei de bronz în proba pe echipe la olimpiada din 2012, cvadruplă medaliată mondială şi de 12 ori medaliată europeană.
Iar maturizarea despre care vorbeşte tânăra gimnastă nu o vedem doar în evoluţia ei sportivă ori în discursul ei de campioană, ci şi în "viaţa civilă", unde fetiţa Larisa a devenit femeia Larisa.
De altfel, în ultimele luni, fanii au putut vedea transformarea ei urmărindu-i postările de pe reţelele de socializare, unde gimnasta a făcut publice mai multe fotografii cu ea ipostaze inedite: de la evenimente mondene şi petreceri de familie, la ipostaze hot la mare sau la piscină.
Una dintre cele mai senzuale apariţii ale sale a fost la nunta fratelui său, unde a purtat o rochie din dantelă cu transparenţe foarte sexy.
Iată şi alte ipostaze cu care ne-a surprins Larisa Iordache. (vezi galeria foto)