Povestea inelului de logodnă cu diamant roz primit de JLo de la Ben Affleck. Chiar şi Barbra Streisand şi l-ar fi dorit!
Este una dintre cele mai scumpe bijuterii de acest fel şi se pare că încă face parte din colecţia divei latino.
Când actorul Ben Affleck i-a pus pe deget cântăreţei Jennifer Lopez un inel cu diamant roz, cerând-o în căsătorie în 2002, după fulgerătoarea chimie de pe platoul de filmare de la „Gigli”, toate fanele au suspinat. Şi nu doar pentru frumuseţea gestului, cât mai ales pentru splendoarea acelei bijuterii a celebrei case Harry Winston, cu piatră preţioasă de 6,1 carate, înconjurată de altele mai mici, albe, în valoare de 1,2 milioane de dolari.
Ceea ce o evidenţia este coloritul pastel, acel roz pe care Ben Affleck l-a căutat în mod special la bijutier, ştiind că lui JLo îi place mult această culoare. Dar ceea ce a aflat ulterior este că un astfel de inel este o investiţie pe viaţă, întrucât diamantele colorate sunt o raritate în natură. Potrivit unui specialist citat de publicaţia americană „Town&Country”, „Era un diamant colorat foarte rar şi foarte preţios, despre care majoritatea nici nu auzise până atunci.” Ca să vă faceţi o idee, „În lume se găsesc mai multe picturi de Picasso, decât diamante roz sau albastre care să depăşească 1 carat”.
Cel mai adesea, astfel de bijuterii sunt cumpărate de colecţionari, iar valoarea lor creşte în timp. Poate tocmai de aceea, artista Barbra Streisand, o iubitoare de bijuterii cu diamante, a rugat-o pe JLo să-i arate inelul, la o petrecere la care s-au întâlnit. „Am cunoscut-o la un Oscar afterparty, când eram logodită cu Ben, şi mi-a cerut să-i arăt inelul despre care scrisese toată presa.Nu ştiam că este atât de pasionată de diamante!“, a spus Jennifer într-un interviu, acum câţiva ani.
Datorită mărimii, tăieturii şi culorii sale, inelul de logodnă al lui Lopez de la Affleck a atras multă atenţie la acea vreme, impunând gustul pentru diamantele colorate pentru inelele de logodnă (ceea ce continuă să fie o tendinţă pentru miresele neconvenţionale). Din păcate, el şi JLo s-au despărţit în 2004, cu patru zile înainte de nuntă, iar ea a ajuns mai târziu la altar, ca mireasă a lui Marc Anthony, tatăl gemenilor săi, Max şi Emme.
Totuşi, fostul ei reprezentant de presă, Rob Shuter, crede că a păstrat inelul, aşa cum a făcut cu toate bijuteriile primite de la foştii săi parteneri de viaţă. „Din câte ştiu, Jen nu a returnat niciodată inelul. Iar acum, că sunt din nou împreună, dacă lucrurile merg bine, are deja inel de logodnă!“
Jennifer Lopez a purtat inele de logodnă de 12 milioane $
Diva latino a primit primul inel de logodnă în 1997 de la Ojani Noa, în valoare de 1 milion $. Şi al doilea soţ, dansatorul Cris Judd, i-a pus pe deget lui JLo, în 2001, un inel de logodnă cu smarald de 1 milion $.
Cel de la
a fost al treilea inel de logodnă (
), dar cei doi nu au ajuns la altar. Următoarea bijuterie de pe inelarul ei a fost cea cu diamant albastru oferită de
, estimat la
JLo a mai fost cerută în căsătorie de rapperul Sean Combs, cu numele de scenă P Diddy, însă ea l-a refuzat. Nici jucătorul de baseball Alex Rodriguez nu şi-a dus intenţiile la bun sfârşit, după ce i-a dat un spectaculos inel cu diamant de 4,5 milioane $, pentru că infidelitatea lui a îndepărtat-o de el.
FOTO: Profimedia