Prețul frumuseții în Old Hollywood. Intervenții estetice pe care le făceau dive precum Liz Taylor
Divele de altădată recurgeau la metode extreme de dragul gloriei.
Te-ai gândit vreodată cum ar fi să-ți scoți molarii pentru a-ți defini pomeții? Sau să te vopsești cu detergent de rufe pentru acel blond platinat?
Privind frunțile încremenite ale unor staruri de azi, aducem adesea în discuție frumusețea naturală a vedetelor de altădată. Spunem că nu se mai fabrică așa ceva. Dar stelele din epoca de aur a Hollywood-ului aveau și ele trucurile lor de frumusețe, unele mai surprinzătoare ca altele. Înainte de botox, acid hialuronic, lifting facial și alte minuni ale prezentului, au existat metode rudimentare și totuși uneori la fel de eficiente ca o operație estetică. Însă, desigur, cu mult mai periculoase. Multe vedete făceau un pact cu diavolul pentru a fi pe placul publicului.
Marlene Dietrich
Actriță, cântăreață, fashion icon… Marlene Dietrich a fost fără îndoială una dintre cele mai sexy staruri pe care le-a văzut marele ecran. Sofisticată și plină de mister, diva pasionată de Goethe și Rilke manifesta totuși o obsesie cât se poate de telurică: să arate veșnic tânără.
A avut timp să găsească diverse metode, în cei 91 de ani de viață. Marlene este practic inventatoarea liftingului facial fără bisturiu. Aceasta a descoperit metoda salvatoare la 43 de ani, pe platourile de filmare de la Kismet, când i-a rugat pe hairstyliști să-i prindă foarte strâns porțiuni de păr, camuflând agrafele și ridicându-i fața.
Se spune că actrița cerea ca părul să fie strâns atât de tare încât adesea îi dădea sângele. De altfel, experții au avertizat că acest truc - denumit azi Croydon facelift, după orașul natal al lui Kate Moss, cea care a ridicat la rang de artă metoda inventată de Dietrich - poate duce la pierderea părului.
Niciun sacrificiu nu era, însă, prea mare pentru diva de altădată, despre care se mai spune că și-a scos molarii pentru a obține acel efect de pomeți definiți. Să mai aducem aminte că obișnuia să își radă complet sprâncenele pentru a trasa o linie subțire în loc cu ajutorul creionului dermatograf?
Rita Hayworth
„Ce frumusețe naturală“, au spus toți fermecați când au văzut-o pe roșcata cu vino-ncoace. Doar că naturalețea actriței era, în mare parte, efectul unor proceduri bine realizate. În primul rând, starul din Gilda, pe numele real Margarita Carmen Cansino, avea, de fapt, părul brunet.
Cum la începutul carierei, în strălucitorii ani '40, când erau atâtea dive glorioase pe marele ecran, succesul se lăsa așteptat, Rita a urmat sfatul unui șef de la un studio de film și s-a vopsit roșcat. Un an mai târziu, o lume întreagă o diviniza, presa ajungând să o supranumească Zeița Iubirii.
Așa se face că starleta era nevoită să se vopsească o dată la două zile pentru a nu lăsa suvițele brunete să o dea de gol. Pe lângă asta, același șef de la Hollywood i-a spus că fruntea prea mică îi dădea o înfățișare… simplă. Soluția? Corectarea liniei părului.
Prin urmare, fata a recurs la numeroase ședințe de electroliză, destinate să înlăture definitiv părul nedorit și să creeze efectul de frunte înaltă. În plus, îngrijirea podoabei capilare care făcea furori la Hollywood presupunea un adevărat ritual: spălarea cu apă fierbinte, aplicarea unei măști cu ulei de măsline ce-și făcea efectul în 15 minute, gest urmat de clătirea cu suc de lămâie.
Urma apoi o a doua rundă de clătire, de data asta cu oțet din vin alb, pentru mai multă strălucire. Ei bine, eforturile au funcționat: Rita a jucat în peste 60 de filme și a rămas în istorie drept una dintre cele mai frumoase femei din Cetatea Filmului.
Jean Harlow
Înainte de Marilyn Monroe, a fost Jean Harlow. Ea este The Original Platinum Blonde, cu a sa podoabă capilară în cea mai luminoasă culoare posibilă. În anii '30, toate femeile voiau să arate ca ea, cumpărând peroxid pe bandă rulantă. Lumea era fascinată de tânăra blondă, distribuită doar în roluri de bombă sexy, spre marea sa dezamăgire.
„Dacă nu aveam culoarea asta de păr, Hollywoodul nici n-ar fi știut că exist“, ar fi spus cândva actrița. Deși blondă naturală, nu era suficient de blondă pentru pretențiile lui Howard Hughes, cel ce i-a inventat faimosul look când i-a dat rolul principal în Hell's Angel. Așa că diva a recurs la o combinație periculoasă de substanțe menite să-i confere efectul platinat. „O decoloram cu peroxid, amoniac și detergent de rufe Lux“, a recunoscut hairstylistul său, în vreme ce actrița susținea că folosește doar apă și săpun.
Timp de patru ani, duminică de duminică, Harlow era nevoită să-și vopsească rădăcinile. Previzibil, într-un final părul a cedat complet, starleta ajungând să poarte peruci. „Era păr peste tot, îi cădea încontinuu. Complet distrus, nu se mai putea face nimic“, a declarat un specialist angajat prea târziu de studiourile MGM pentru a-i salva podoaba capilară.
Deși a murit în chinuri cumplite de insuficiență renală (la doar 26 de ani), multă vreme a circulat zvonul cum că substanțele toxice folosite pentru decolorare i-au adus sfârșitul.
Elizabeth Taylor
Sirena marelui ecran avea numeroase trucuri de frumusețe, dar cel mai neașteptat dintre toate este că, la fel ca și Marilyn Monroe, își elimina puful de pe față cu lama de ras. Înlăturând celulele moarte, actrița obținea astfel o piele luminoasă, perfect pregătită pentru un machiaj impecabil.
Oricât ar suna de rudimentar sau ciudat, experții sunt de părere că metoda chiar ajută la exfoliere, iar firele de păr în niciun caz nu cresc mai groase. „Porțiunea de pe chip unde bărbații se rad zilnic arată mult mai fresh decât restul feței datorită exfolierii constante, ce stimulează producția de colagen. În plus, un chip fără puf reflectă lumina mai bine“, este de părere dermatologul de vedete Michael Prager, citat de Daily Mail.
Astăzi îi spunem dermaplaning și facem acest lucru în cabinete specializate, dar Liz Taylor, căsătorită de opt ori, a fost dintotdeauna dispusă să experimenteze. Se spune că îi plăcea să se machieze singură, acordând jumătate de oră buzelor și o oră și jumătate machiajului ochilor.
Un alt truc neașteptat din partea divei pasionate de diamante este acela că, pentru a conferi un aspect strălucitor tenului, făcea o baie rapidă după aplicarea machiajului. Ce bine că între timp a apărut iluminatorul…
Foto: Profimedia, Getty Images