Prima imagine cu Britney mireasă. Artista s-a căsătorit într-o ceremonie restrânsă
Britney este acum fericită și împlinită, chiar dacă mirii au trecut printr-o experiență foarte dureroasă, căci solista a pierdut recent o sarcină.
Îndrăgostiții nu și-au uitat fanii și i-au încântat cu mult așteptata imagine de la nuntă. Dar și cu rochia simplă și glam, creată de celebra Donatella Versace, designerul care a și participat la nuntă.
La o zi de la nuntă, starul pop în vârstă de 40 de ani și actorul-model, în vârstă de 28 de ani, au lansat fotografii de la ceremonia lor.
Cuplul s-a căsătorit în fața a aproximativ 60 de invitați — inclusiv prieteni celebri precum Madonna, Paris Hilton, Kathy Hilton și Drew Barrymore — în Los Angeles.
Spears a purtat o rochie de la renumita casă de modă Versace și a mers la altar pe melodia „I Can’t Help Falling in Love” a lui Elvis Presley, potrivit surselor, scrie People.
Britney nu a fost condusă de nimeni, chiar dacă tradiția spune că tatăl te conduce la soț. Ea a mers singură. Era evident, din moment ce relațiile sale cu familia sunt compromise. Potrivit unui apropiat pentru sursa menționată, a fost o mireasă superbă și emoționată. ”A plâns”, a spus acesta.
De asemenea, cadrul de la nuntă a fost de basm. Conform sursei, Brit s-a schimbat de trei ori, iar la petrecere s-a distrat pe cinste alături de Madonna.
Foto: Instagram