Problemele de sănătate cu care se luptă Majda Aboulumosha după Survivor: "Voi bea ceaiuri o bună perioadă"

17 martie 2021   Vedete

A luptat din greu în competiţia de la Survivor, dar acum urmările se văd. Majda are probleme de sănătate, dar speră ca acestea să se rezolve.

„Nu amâna momentul! Când vine vorba despre corpul tău, dă-i atenţie! El îţi dă mereu semne când ceva nu este în regulă. Vreau să am grijă de sănătatea mea!

Ăsta e mesajul pe care trebuie să vi-l spuneţi zilnic. De când m-am întors, am nişte probleme de sănătate, dar era normal  să reacţioneze corpul diferit la schimbare. Momentan îmi doresc să scap de kilogramele acumulate de când am venit şi de retenţia de apă. De mâine o să încep programul de detox, voi bea ceaiuri o bună perioadă. Vreau să-mi reiau activităţile şi să mă întorc în sala de fitness”, a scris Majda pe un cont de socializare.

A crescut alături de mamă şi de un tată vitreg, dar a sperat mereu că îşi va întâlni şi celălalt părinte. Au fost 25 de ani de aşteptare, dar, într-un final, minunea s-a produs.

Întâlnirea dintre ei a fost una emoţionantă, dar prima oară s-a petrecut prin intermediul unui telefon. “Ne-am auzit pentru prima dată la telefon şi i-am spus că eu când eram mică îi scriam moşului, îi spuneam ca vreau să-l Cunosc pe tata de Crăciun. Asta s-a întâmplat. Într-o lună am reuşit să-l aduc în România. Într-o lună, de Crăciun, eu am luat masa cu tata. Am locuit împreună o lună. S-a întors fix când Jacqueline, fetiţa mea, avea un an, vârsta pe care o aveam eu când el plecase. I-am zis că nu s-a schimbat nimic”.

Mai multe