Procesul deschis de Johnny Depp arată cum era batjocorit de Amber Heard

21 aprilie 2022   Vedete

Portretizat luni de zile drept un soț drogat și violent, actorul caută dreptatea în instanță, unde a chemat-o pe fosta lui soție să dea socoteală pentru defăimare.

În procesul intentat în Fairfax, lângă Washington, Johnny Depp (58) vrea să-i fie reabilitat numele, după ce fosta lui soție, Amber Heard (35), a povestit pentru cotidianul "The Washington Post" că ar fi fost supusă la violențe conjugale, în 2016. El spune că acuzațiile formulate în mod repetat de către fosta lui parteneră de viață nu doar că sunt „odioase şi deranjante”, dar "nu sunt bazate pe niciun fel de adevăr” și i-au afectat reputația și copiii. Și, fiind "obsedat de adevăr”, vrea să demonstreze că nu este acel "monstru care bea și se droga" și care avea episoade de ''furie'' ce se terminau în agresiuni verbale, fizice şi sexuale.

Recunoscând că este consumator de substanțe interzise încă de la 11 ani, când a luat prima oară din calmantele mamei lui, starul hollywoodian se justifică spunând că "Am făcut-o pentru a scăpa de natura haotică a vieţii pe care o trăiam atunci" și că a recurs la acele droguri ca la un fel de "automedicaţie", nepierzând niciodată controlul.

În schimb, declarațiile prietenului său, Isaac Baruch, și ale surorii sale, Christi Dembrovski, au scos la iveală cum era batjocorit de Amber Heard. În timp ce Baruch a povestit că locuia într-una dintre casele lui Johnny Depp și a văzut clar cum Amber l-a șantajat pe actor cu fotografii false și minciuni sfruntate, Christi Dembrovski a dezvăluit că cei doi se certau des și că Amber îl provoca mereu, iar el, pentru a evita escaladarea discuției, se retrăgea în altă cameră. Un gest care a făcut-o pe Christi, care îi organizează fratelui său toate deplasările, să închirieze de fiecare dată când Johnny pleca cu Amber la vreun eveniment sau filmare câte o cameră de hotel în plus, pentru a-i asigura intimitatea, în cazul unei eventuale alte discuții aprinse.

Tot de la sora lui aflăm că, atunci când lui Johnny Depp i s-a propus să realizeze o campanie publicitară pentru Dior, Amber i-ar fi spus, pe un ton malițios: "De ce ar vrea Dior să lucreze cu tine? Dior e despre clasă și stil. Tu nu ai stil. Ei nu văd că tu ești un moș gras?".

Când i-a venit rândul să vorbească în instanță, Johnny Depp a făcut o remarcă usturătoare la adresa fostei lui soții: „Este ciudat că, într-o bună zi, eşti Cenuşăreasa, ca să spunem aşa, şi doar într-un sfert de secundă devii Quasimodo”. Și tot el a mai spus, în cadrul mărturiei care a ținut aproximativ trei ore, că era redus la tăcere: ”Nu aveam voie să am dreptate, nu aveam voie să am o voce”.

Din partea cealaltă a sălii de judecată, Amber Heard l-a ascultat cu o stăpânire de sine incredibilă, nelăsând să transpară nicio reacție. 

Rămâne de văzut de partea cui va înclina dreptatea și care vor fi urmările acestui proces care nu face decât să răscolească o dată în plus în viața și așa complicată a lui Johnny Depp.

Mai multe