Răzvan şi Irina Fodor, vacanţă în Grecia: "Ne distrăm ca la 18 ani"
Răzvan şi Irina Fodor se răsfaţă în Grecia. În prima vacanţă de după pandemie, cei doi au ales să plece singuri.
“O dată pe an, timp de o săptămână, ne distrăm doar noi, adulţii, ca la 18 ani. Azi începe vacanţa oamenilor mari!’’, a fost mesajul postat de Irina pe o reţea de socializare.
Irina şi Răzvan sunt de 14 ani împreună, iar atunci când s-au cunoscut ea avea 19 ani ş el 32. “Eu eram studentă la Jurnalism, de-abia venită în Bucureşti, intrasem la buget şi banii pe care mi-i trimiteau ai mei mă ajutau să supravieţuiesc, dar nu mă ajutau şi în sensul pe care mi l-aş fi dorit eu: să-mi iau şi eu blugii ăia de care aveam nevoie, să ies în oraş şi aşa mai departe. Aşa că făceam extra joburi mici, precum hosting, sampling, împărţeam flyere, mai făceam şi pe modelul, mai făceam şi pe „actriţa”, adică mergeam în Buftea unde făceam figuraţie simplă sau specială, în funcţie de rolul care mi se potrivea mai bine. Pierdeam jumătate de zi pe acolo şi cu 100 de lei cât primeam, mamăăăă, nebunieee!, rupeam Regia în două. Acolo l-am cunoscut prima dată pe Răzvan”, povestea Irina pentru life.ro.