Rebel Wilson nu se mai ascunde. Își îmbrățișează homosexualitatea și spune cine e iubita sa

10 iunie 2022   Vedete

Actrița care este într-o continuă transformare de câțiva ani încoace a decis să vorbească deschis despre homosexualitatea sa.

Wilson are o relație de amor cu Ramona Agruma. Vedeta australiană nu mai e singură și a găsit de cuviință că aceasta este perioada perfectă pentru a-și prezenta partenera.

Rebel a postat pe contul său de socializare: ”Credeam că-mi caut un prinț, dar poate că în tot acest timp aveam nevoie de o prințesă”, a scris starul comediilor romantice. Și a atașat discret eticheta #dragosteaedragoste.

Wilson a postat și o fotografie cu Ramona Agruma. Mulți dintre prieteni și urmăritori au primit foarte bine vestea.

Este prima dată când Rebel confirmă natura relației sale cu Ramona. Cele două au mai fost văzute împreună pe la diverse evenimente.

Ramona Agruma a însoțit-o pe Rebel și la petrecerea Vanity Fair de după Oscaruri.

Simpatica actriță a vorbit mereu deschis despre iubire, fără să dea detalii despre partenerii de amor. Recent a povestit People, fără să dea nume, că e într-o relație de modă veche și că și-a cunoscut partenera printr-un prieten.

Foto: Instagram/Profimedia

Mai multe