Recunoşti personajul? Acum este actor şi jurat într-un show de divertisment de la Antena 1

15 aprilie 2020   Vedete

Celebrităţile de la noi arătau diferit în copilărie! Ai recunoscut personajul din imagine?

Nu avea mai mult de 15 ani, era concentrat asupra studiilor sale şi încă era strâns legat de familia lui. Nu se gândea pe atunci că astăzi, în 2020, o să fie actor şi chiar jurat într-o emisiune concurs de la Antena 1. În copilărie, acesta avea alte gânduri, alte preocupări care îi dădeau bătăi de cap. Acum e adult, acum influenţează o generaţie şi aduce emoţie publicului aflat în sala de teatru. 

L-aţi recunoscut? E vorba despre Mihai Bendeac! Aşa arăta în adolescenţă juratul de la iUmor. Avea părul scurt, şaten, ochii căprui. În poza de acum câţiva ani, actorul a fost surprins la birou, pare că îşi făcea temele. 

Aşa arată Mihai Bendeac, dar iată-l pe fratele său

În vârstă de 18 ani, Andrei Bendeac nu seamănă mai deloc cu fratele lui celebru, fiind foarte înalt şi practicând baschet, un sport pe care îl iubeşte necondiţionat şi din care îl are ca model pe Michael Jordan.

Fratele lui Mihai Bendeac nu a încercat niciodată să profite de notorietatea comediantului, astfel că se chinuie din răsputeri să obţină totul pe cont propriu. Nedorind să fie în centrul atenţiei, Andrei Bendeac are profilele de Facebook şi Instagram pe privat, însă există şi câteva fotografii care pot fi văzute de publicul larg. Iată imaginile AICI!. 

Mai multe