Regretul Angelei Gheorghiu. Marea soprană a recunoscut tot

21 iunie 2021   Vedete

Anghela Gheorghiu e dezamăgită că nu a mai fost invitată să susţină niciun concert în România. Soprana mărturiseşte cu regret că nu a mai apărut de 31 de ani pe o scenă din România.

“Astăzi se împlinesc 31 de ani de la primul şi ultimul (singurul) meu spectacol de operă pe o scenă de operă din România: spectacol de diplomă-examen de absolvire a Universităţii de Muzică din Bucureşti, cu La bohème, pe scena Operei Naţionale din Cluj, din 20 iunie 1990.

În afara câtorva concerte sau recitaluri, majoritatea cu scop caritabil, în cariera mea începută acum 31 de ani nu am fost invitată să interpretez niciun rol de operă în România, nu am fost invitată de nicio instituţie de cultură sau festival să cânt în ţara mea natală.

În mod regretabil, instituţiile de cultură din România nu au ştiut niciodată să îşi susţină, să îşi promoveze şi să îşi respecte artiştii cu adevărat valoroşi, să se mândrească cu ei, aşa cum văd că se întamplă peste tot în lume pentru colegii mei care sunt invitaţi să cânte anual în ţările lor de origine (în Franţa, America, Rusia, Germania, Anglia, Italia etc).

Soprana are convingerea că în peisajul media din ţara noastră există multă mediocritate. “Cultura este oglinda şi cartea de vizită a unei naţiuni, atât în respectiva societate cât şi în lume, însă cu tristeţe observ că peisajul cultural şi media din România este astăzi, posibil mai mult ca oricând, inundat de mult prea multă mediocritate, de prost gust şi de ignoranţă.

Cultura în România este un subiect prea puţin interesant şi prea puţin profitabil pentru autorităţi sau pentru oamenii cu funcţii în acest stat… cred că nu există astăzi nici măcar un singur om politic român cu adevărat pasionat sau sincer preocupat de un act cultural/artistic, indiferent de natura acestuia.

Mai merită să sper că se va schimba ceva vreodată în acest sens?”, mai spune Angela Gheorghiu.

Mai multe