Roxana Blagu, marcată de suferinţă la scurt timp după ce a devenit mamă. A dat vestea cu lacrimi în ochi
A devenit mămica unui băieţel de curând, dar suferinţa pe care o trăieşte o împiedică să se bucure, cu adevărat de acest moment. Roxana Blagu nu şi-a mai văzut fiica din fosta relaţie de şapte ani. Oana are acum 12 ani şi locuieşte cu tatăl ei.
“Fetiţa mea este deja domnişoară şi-mi doresc să îi fie bine. O iubesc enorm, chiar dacă nu am văzut-o de atâţia ani şi practic acum suntem străine”, a spus Roxana Blagu la Pro TV. “Am zis că nu o să plâng, dar nu am mai stat împreună cu ea de şapte ani. Mi-a fost frică de situaţia în care sunt astăzi. Eu reuşesc să o văd mai tot timpul în poze, de la distanţă, încerc să evit tensiunile care s-ar putea face în jurul ei. Am renunţat să mai apar în faţa ei pentru că mă durea să o văd tristă. Îmi doresc ca într-o zi să vadă tot ce îi scriu şi să ştie că am fost şi voi fi lânga ea mereu", a adăugat fosta componentă a trupei Trident.