Sărbătoare în familia lui Fuego: "Mama: m-a ambiţionat şi m-a educat încât să nu sufăr prea tare în viaţă"
Sunt departe unul de celălalt, dar o poartă mereu în gând. Îi ştie fiecare mângâiere şi fiecare susţinere. Fuego o sărbătoreşte astăzi pe cea care s-a sacrificat pentru ca lui să îi fie bine.
Artistul o înconjoară pe cea care i-a dat viaţă cu vorbe alese.
“Azi este ziua mamei mele! Ce mare bucurie să o ştiu aproape de mine, sănătoasă, cu umorul la purtător şi cu sensibilitatea ei! Nu-i sunt aproape fizic, dar sufletul meu e mereu în ochii ei, în glasul ei, în fiecare cuvânt, gând şi gest! Mama şi-a pus viaţa în slujba mea şi eu sunt cea mai puternică realizare şi satisfacţie a ei! A sacrificat mult, a muncit pe brânci, m-a ambiţionat şi m-a educat de aşa manieră încât să nu sufăr prea tare în viaţă! Mama este un om plin de umor, cu spirit critic şi multă omenie!
Ei îi datorez totul şi parcă am impresia că nu i-am mulţumit niciodată suficient pentru câte a făcut! Îi doresc tot binele posibil şi să-mi fie aproape multă vreme, să mă pot bucura de ea! Va citi cu siguranţă toate mesajele de la voi şi va fi tare fericită! Îţi mulţumesc, scumpă mamă, că eşti şi că sunt! Te iubesc! La mulţi ani!”