Scandal între Adda şi soţul ei la "Asia Express"! Artista şi-a ieşit complet din minţi! VIDEO

25 februarie 2020   Vedete

Artista e de nerecunoscut în reality show-ul de la Antena 1. Cursa Drumul Comorilor a scos tot ce-a fost mai rău din ea.

Adda şi soţul său, Cătălin Rizea, s-au înscris în cel de-al treilea sezon al celui mai urmărit reality show de la Antena 1, "Asia Express", pentru aventura care o presupune acest concurs, dar şi pentru testarea anduranţei în cuplu. Din păcate, cei doi au cedat nervos la puţin timp după începerea competiţiei.

Deşi sunt împreună de 6 ani şi au un băieţel, se pare că stresul, condiţiile improprii de călătorie, odihnă şi hrană şi febra cursei i-a făcut să fie mai nervoşi ca oricând.

După ce au pierdut o probă „la mustaţă” în faţa lui Speak şi a Ştefaniei, artista s-a certat crunt cu soţul ei, pe care l-a considerat vinovat pentru pierderea jocului de amuletă. Vedeta a uitat că se află în faţa camerelor şi i-a adus un val de jigniri soţului ei. De cealaltă parte, Cătălin a încercat să aplaneze conflictul, fiind de departe jumătatea mai calmă din cuplul lor.

Iată ce schimb de replici şi ce gesturi au avut loc între cei doi:

Ieri seară, invitaţi în late night show-ul lui Dan Capatos, Adda şi Cătălin Rizea şi-au explicat atitudinea din timpul cursei. 

"Eu oricum sunt nebună, sunt nebună în general. Eu recunosc treaba asta şi când mă enervez, fac urât. Dar emisiunea asta scoate ce e mai rău, pe cuvânt. Oricum am fost debusolaţi total când a început show-ul, ne-a luat ca o avalanşă, prin surprindere. Una e să te uiţi la emisiune şi alta e să mergi acolo. Ne-am adaptat foarte greu şi tot stresul ăsta a ieşit, la un moment dat, şi ne-am certat", a spus Adda la "Xtra Night Show".

"La un moment dat, am rămas în stradă, fără bani, fără mâncare, fără absolut nimic. Şi lucrurile se adună, ieşi din starea ta de confort şi e din ce în ce mai greu", a adăugat şi Cătălin. "Noi ne-am mai certat şi acasă, dar nu în halul ăsta", explică el.

Mai multe