Seară românească de excepţie la Washington! Paula Seling a fost invitată să cânte la o gală diplomatică

20 noiembrie 2021   Vedete

Pentru al doilea an consecutiv, frumoasa şi talentata artistă a fost invitată să susţină un recital într-un cadru select.

În ciuda perioadei dificile prin care trece lumea artistică, Paula Seling este una dintre răsfăţatele sorţii. După ani întregi de studiu susţinut şi o carieră de invidiat, artista culege roadele muncii sale chiar şi într-un an aproape la fel de dificil ca 2020. A lansat piese noi, a filmat videoclipuri impresionante, a concertat în ţară şi peste hotare, iar acum, când restricţiile au limitat iar accesul publicului în sălile de spectacol, a avut parte de-un reload artistic absolut flatant.

"Sunt onorată să fiu, pentru a doua oară, invitată să cânt la cel mai important eveniment ce sărbătoreşte parteneriatul Româno-American şi onorează realizările celor care le menţin", scria Paula Seling pe Facebook de la Washington, cu puţin timp înainte de-a urca pe scena amplasată în sala de evenimente a hotelului Mayflower. "A fost o seară de poveste", a notat ea, la finalul evenimentului la care a purtat o rochie neagră lungă, fără umeri, cu mâneci încreţite.

Paula Seling a profitat de această vizită peste Ocean pentru a se plimba pe străzile din New York şi Washington, de unde a şi postat câteva instantanee, spre deliciul fanilor internauţi.

FOTO: pagina oficială

Mai multe