Shiloh Jolie-Pitt trece pe feminin?

11 octombrie 2018   Vedete

În familia Jolie-Pitt, ne-am obişnuit să-i vedem pe cei şase copii, trei băieţi şi trei fete, exprimându-şi propria identitate după bunul plac. Şi-n sens vestimentar. Sau mai ales aşa…

Iar frumuşica adolescentă de 12 ani Shiloh pare deja un caz pierdut în curtea băieţilor. Este un lucru bine ştiut că blondina se simte prizonieră într-un corp greşit şi că le cere apropiaţilor să-i spună John. Noroc că părinţii (de-acum divorţaţi) Angelina Jolie (43) şi Brad Pitt (54) nu doar că n-au nimic împotrivă, ba chiar îşi încurajează copiii să aleagă sexualitatea cu care se simt ei mai confortabil.

Dacă ar fi să ne luăm după hainele pe care le poartă (pantaloni scurţi combo şi tricouri lălâi) şi tunsoarea băieţească, Shiloh pare să fi făcut o alegere definitivă. Să ne amintim de mărturisirea celebră a mamei sale, Angelina, din 2010: „Vrea să fie băiat. Aşa că a trebuit să o tundem. Îi place să poarte lucruri băieţeşti şi crede că este unul dintre fraţii ei“.

Numai că, pe atunci, Shiloh avea doar patru ani… Cu toate acestea, în ultimul timp, blondina cea veselă dă semne - slabe, ce-i drept, dar destul de grăitoare, că-şi regăseşte feminitatea. La începutul lunii august, Shiloh a fost fotografiată la o repriză de shopping în Los Angeles, alături de mama Angelina şi sora cu un an mai mare, Zahara. Îmbrăcată băieţeşte, ca de obicei, Shiloh a lăsat, însă, la vedere oja roz aprins cu care şi-a vopsit unghiile de la picioare. Poate că asta nu înseamnă mare lucru, poa¬te că este doar rezultatul unui joc alături de surorile ei, Zahara şi Vivienne.

Foto jos: Shiloh, pe când îmbrăca rochiţe

Dar, pe de altă parte, ar fi chiar atât de greu de crezut ca Shiloh, aflată în pragul pubertăţii, să se fi plictisit de joaca de-a băieţii şi să înceapă să simtă ca o fată? Aceste detalii contracarează zvonurile absurde apărute în presa internaţională luna trecută cum că puştoaica de 12 ani urmează deja un tratament foarte complex de schimbare de sex. Deocamdată, paşii sunt mici. Încă aşteptăm momentul în care Shiloh va fi surprinsă purtând rochie.

Foto: guliver/getty images/splash news, profimedia

Mai multe