Sonia Argint Ionescu, izolată la domiciliu după ce a intrat în contact cu o persoană cu coronavirus. Cum se simte prezentatoarea
Sonia Argint Ionescu este monitorizată la domiciliu, iar asta după ce a intrat în contact cu o persoană ce a fost diagnosticată cu coronavirus.
Prezentatoarea TV încearcă să depăşească acest moment cu optimism şi îi sfătuieşte pe cei aflaţi în aceeaşi situaţie să procedeze la fel.
"Zilele trecute mă bucuram teribil la vederea copacilor înfloriţi şi abia aşteptam să dau o tură de parc în alergare. Doar că între timp am intrat în carantină la domiciliu. La fimări am intrat în contact cu o persoană testată pozitiv COVID 19. Vă rog mult ca în situaţia în care treceţi prin ceva similar, să fiţi responsabili şi să acţionaţi conform prevederilor legale. Aşa cum am spus de la bun început în mod public, consider că aceasta este singura atitudine care trebuie avută. A ascunde aşa ceva nu face decât să agraveze răspândirea bolii.
Şi cel mai important, trebuie să staţi cât mai mult acasă, în izolare. Este singura soluţie dovedită (!) care diminuează răspândirea acestui virus. În aceste momente, simţul civic este printre cele mai mari răspunderi pe care le avem. Sper ca atât eu cât şi familia mea şi toti oameni cu care am intrat in contact să fim bine şi acelaşi lucru vă doresc şi vouă. Vă voi ţine la curent cu evoluţia mea ... deocamdată dansez prin casă şi încerc să nu mănânc tot ce e în frigider'', a fost mesajul postat de Sonia pe o reţea de socializare.