Stan Lee a murit. Scriitorul avea origini româneşti!

13 noiembrie 2018   Vedete

Creatorul superoilor Marvel s-a stins din viaţă, ieri, la vârsta de 95 de ani. Şi deşi munca lui era ştiută de toată lumea, originile sale româneşti au fost o surpriză pentru mulţi.

Stan Lee s-a născut pe 22 decembrie 1922, în New York, ca fiul al Celiei şi-al lui Jack Lieber, evrei care au plecat din România. Totuşi, marele creator al peliculelor Spider Man, Hulk, Thor ori X-Men declara, acum mulţi ani, că ştie prea puţine lucruri despre ţara natală a părinţilor lui.

Stan Lee a recunoscut că n-a vizitat nicicând România şi că nu cunoaşte limba, căci tatăl său nu o vorbea în casă. ”Nu, din păcate nu. N-am fost niciodată în România. Tatăl meu era din România, dar nu mi-a povestit niciodată despre ea şi n-am avut niciodată şansa să ajung acolo. El nu ne-a vorbit niciodată în română, aşa că nu ştiu această limbă“, a declarat Lee.  

Singur sau în colaborare cu mai mulţi artişti, precum Jack Kirby şi Steve Ditko, el a creat personaje care au făcut istorie - Spider-Man, Hulk, Doctor Strange, Fantastic Four, Iron Man, Daredevil, Thor, X-Men, Black Panther şi Ant-Man.    

Mai multe