Steve Aoki, încântat de fanii din România. Ce declarații a făcut faimosul DJ după show-ul de la Romexpo

6 decembrie 2024   Vedete

Cu o zi înainte de a-și sărbători ziua de naștere, pe 29 noiembrie, Steve Aoki a fost capul de afiș al evenimentului dedicat fanilor muzicii electronice și nu numai, în show-ul IQOS TOGETHER X SENSORIUM susținut la Romexpo, care a marcat 10 ani de la lansarea globală a brandului.  

Într-un interviu acordat postului Antena 3, celebrul DJ s-a declarat încântat de fanii săi din România: "Vin în România cel puțin o dată, de două ori pe an. Mereu mixez la Untold și Neversea. Și am cei mai buni fani aici. Am crescut cu fanii mei de aici. M-au urmărit în călătoria mea muzicală și sunt unii dintre cei mai pasionați fani din Europa, așa că îmi place foarte mult să vin în România".

Evenimentul a început cu un concert surpriză susținut de Irina Rimes, în deschiderea mult așteptatului show al unui Steve Aoki foarte prietenos cu audiența.

De altfel, DJ-ul în vârstă de 46 de ani a și invitat-o pe Irina Rimes, la sfârșitul concertul său, să mixeze la pupitru alături de el pe piesa “Dudadu”, pe care aceștia au cântat-o împreună și la Untold, anul acesta. "Am auzit piesa și m-am gândit că genul acesta de muzică o să mă conecteze cu fanii de aici. Am fani uimitori aici în România şi, pentru ei, am remixat piesa care a devenit un hit. Am mixat această piesă peste tot în lume", a declarat DJ-ul american înainte de eveniment.

Întrebat, apoi, ce l-a determinat să aleagă colaborarea cu IQOS, acesta a răspuns că brandul este “o alternativă mai bună pentru toți fanii mei și este o alternativă mai bună pentru familia mea. Cred că sunt o mulțime de sinergii diferite pe care le avem și, de asemenea, ei vor să mă exprim prin design, ceea ce este foarte important pentru mine. Îmi pasă foarte mult de design și ei îmi permit să mă joc cu el și să-mi pun esența acolo”.

Pentru tinerii muzicieni care doresc să-i calce pe urme, DJ-ul are următorul sfat: "Trebuie să fii perseverent în munca ta. Trebuie să muncești multe ore. Și nu trebuie să te oprești, știi, hiturile nu apar ca prin magie. Este nevoie de sute și sute de creații de piese, de zile și zile de lucru în studio pentru a ajunge în punctul în care ești mulțumit". Citește aici restul interviului cu Steve Aoki!

DJ-ul Steve Aoki este un nume cunoscut publicului român, acesta participând în trecut la festivalurile Untold din Cluj – Napoca și Neversea din Constanța. 

Cu ocazia concertului, brandul a lansat și o ediție limitată a dispozitivului IQOS ILUMA, creată în colaborare cu Steve Aoki. Ediția limitată IQOS ILUMA x Steve Aoki conține două dispozitive unice, fiecare într-o culoare emblematică și cu semnătura fosforescentă a lui Steve Aoki. 

Una peste alta, evenimentul IQOS TOGETHER X SENSORIUM a fost o fuziune între artă și tehnologia de vârf. La etajul superior al sălii de concerte, în zona dedicată membrilor IQOS Club, aceștia au putut socializa și s-au putut bucura de experiențe create special pentru ei.

Mai mult, inspirați de evenimentul global care a avut loc la Tokyo, organizatorii au creat zone interactive, acolo unde oaspeții au putut face VJ-ing live. De altfel, câțiva fani norocoși au avut ocazia să-l și întâlnească, să interacționeze și să se fotografieze cu celebrul artist.

Material susținut de IQOS.

IQOS nu este lipsit de riscuri. Eliberează nicotină, care provoacă dependență. IQOS este destinat adulților care altfel ar continua să fumeze sau să folosească produse cu nicotină.

Mai multe