Surpriza pregătită de Anca Ţurcaşiu chiar de ziua ei. Sunt cele mai îndrăzneţe ipostaze ale artistei

11 mai 2021   Vedete

Anca Ţurcaşiu a împlinit acum câteva zile 51 de ani şi este unul dintre exemplele de ”Aşa, da!”, când vine vorba de stil de viaţă.

Artista a renunţat de peste 20 de ani la consumul de carne şi pielea ei arată superb. Ne-a încântat în musicalul ”Mamma Mia”, unde i-am văzut forţa şi rezistenţa pe scenă, alături de talentaţii săi colegi care au susţinut mega show-ul musical cu melodiile Abba, iar anul acesta Anca Ţurcaşiu s-a hotărât să încarce pe canalul său de You Tube filmuleţul şedinţei foto incendiare pe care a avut-o la 50 ani.

Cântăreaţa este spectaculoasă în aceste imagini, arătând o condiţie fizică pe care o poate invidia chiar şi o femeie de 25 de ani.

Sunt, fără îndoială, cele mai îndrăzneţe imagini cu Anca Ţurcaşiu: liberă şi sexy la mare.

„Seară bună! M-am hotărât! Pe 8 mai, voi urca pe canalul meu de YouTube şedinţa foto de la malul mării, de la 50 de ani. Vă îmbrăţişez!”, a fost mesajul Ancăi Ţurcaşiu.

Anca Ţurcaşiu a divorţat anul trecut de soţul ei, după 22 de ani de căsnicie. După o perioadă în care a preferat să stea departe de lumina reflectoarelor, pentru a depăşi momentul greu, artista revine în forţă cu o piesă inspirată din viaţa ei.

Anca Ţurcaşiu a lansat pe 18 martie 2021 o melodie intitulată „Vreau să dau reset!”, care vorbeşte exact despre provocările vieţii, de care trebuie să profităm. „Am lansat un videoclip. O piesă. După mulţi ani. Am simţi că e momentul oportun. Am primit ajutor de la oameni dragi, cărora le mulţumesc mult pentru implicare! De mâine încep promovarea”, a fost mesajul postat de Anca pe Facebook.

Mai multe