Terapie prin natură. Bruce Willis arată fericit şi în formă la o ieşire în aer liber cu soţia sa, după ce a anunţat că are afazie

7 aprilie 2022   Vedete

Bruce Willis a impresionat o lume întreagă atunci când a anunţat, prin intermediul familiei, că renunţă la actorie după ce a fost diagnosticat cu afazie, o boală degenerativă care-i afectează abilităţile cognitive.

Ei bine, se pare că actorul se simte şi arată destul de bine, în ciuda situaţiei. Într-un clip postat pe Instagram de soţia actorului, Emma Heming Willis, în vârstă de 43 de ani, îl putem vedea pe veteranul star de 67 de ani la o plimbare relaxantă prin pădure, într-o zi frumoasa de primăvară.

Emma a postat şi o serie de fotografii din ieşirea alături de soţul ei,însoţite de mesajul “Mama şi tata în habitatul lor preferat”. Fotografiile cu cei doi soţi au fost realizate de una dintre cele două fiice ale cuplului, Mabel Ray, în vârstă de 10 ani. Aceasta are o soră mai mică, Evelyn, în vârstă de şapte ani.

Familia lui Willis, şi anume soţia Emma, fosta nevastă Demi Moore, de 59 de ani, şi cele cinci fiice ale actorului, Rumer, 33 de ani, Scout, 30 de ani, Tallulah, 28 de ani, Mabel Ray şi Evelyn, au semnat săptămâna trecută un comunicat comun în care au anunţat că legendarul star are probleme serioase de sănătate şi a fost diagnosticat recent cu afazie, o afecţiune a creierului cu impact asupra abilităţilor lui cognitive, precum înţelegerea limbajului.

Surse apropiate familiei lui Bruce susţin că toţi încearcă să îl implice pe Bruce în activităţi care să-l binedispună şi să-l relaxeze, precum aceste ieşiri în natură.

Mai multe