Theo Rose, încercată de anxietate din cauza coronavirusului: ''Am rămas fără gust şi miros''
Theo Rose s-a luptat cu coronavirusul, dar a ales să îşi trăiască suferinţa în tăcere. Artista a contactat boala de la iubitul ei şi a stat două săptămâni în izolare.
Solista nu avea poftă de mâncare şi rămăsese fără gust şi miros.
„În perioada aia de izolare la domiciliu am dat-o în anxietăţi şi panici. Am avut COVID, am stat acasă, dar nu am zis la nimeni. Am rămas fără gust şi miros trei zile. Singura parte grea a fost că apetitul nu era acelaşi, dar nu am avut febră, am tuşit foarte puţin într-o dimineaţă şi atunci mi-am dat seama că e posibil să fie o problemă.
Mă testasem, ieşisem „negativ', prietenul meu a ieşit pozitiv la test, dar deja ne izolasem împreună. După care au început să se manifeste şi la mine simptomele. Am stat în continuarea acasă cele 14 zile. Când a fost să ieşim, ne-am dus, ne-am testat, am ieşit negativ', a mărturisit Theo Rose.