Tinereţe fără bătrâneţe. Angelina Jolie a arătat mai sexy ca niciodată la vizionarea de la Roma a noului ei film
Angelina Jolie şi-a luat revanşa, zilele acestea, pe covorul roşu.
Vedeta noului film Marvel, Eternals, este într-o continuă campanie de promovare a acestei pelicule, prilej de a o admira pe fosta nevastă a lui Brad Pitt într-o serie de ţinute superbe.
După premiera din Roma a filmului Eternals, acolo unde Angie a sosit alături de fiicele sale cele mari, Zahara şi Shiloh, diva a paricipat şi la o vizionare care a avut loc la hotelul De La Ville, la începutul acestei săptămâni. Cu această ocazie, actriţa de 46 de ani a arătat răpitor într-o rochie midi, neagră, din piele, la care a asortat o pereche de sandale cu barete sexy.
Coafura naturală şi machiajul de zi au Angelinei au completat frumos ţinuta, look-ul total fiind unul foarte reuşit, evidenţiind încă o dată, dacă mai era nevoie, frumuseţea naturală a divei.
Chiar dacă silueta lui Jolie este, poate, prea subţire, acest lucru nu este motiv de îngrijorare. Sunt deja ani buni de când actriţa afişează acest trup tras prin inel, lucru datorat, cel mai probabil, genelor.
Foto: profimedia