Uite cum arată acum mama lui Ştefan Bănică Jr. VIDEO

19 octombrie 2018   Vedete

Ieri, pentru că a fost ziua de naştere a fiului său, Sanda Liteanu i-a făcut o urare la "Acces Direct".

Prezenţă rară în mediul public, mama lui Ştefan Bănică Jr. este o femeie distinsăm discretă şi bonomă. Fostă ziaristă la Agerpres, pentru o vreme soţia regretatului Ştefan Bănică, Sanda Liteanu este mândră să aibă un fiu atât de talentat, dar n-a ezitat niciodată să-l critice dacă a fost cazul şi, în ciuda aşteptărilor, a rămas în relaţii bune cu fostele lui partenere.

Cei de la Antena 1 au vrut să-i facă ieri o surpriză lui Ştefan Bănică Jr., de ziua lui, aşa că au mers la Sanda Liteanu pentru a obţine o declaraţie în exclusivitate pentru "Acces Direct", acolo unde acesta a fost invitat.

"Sper să-ţi fac o surpriză plăcută, mai ales că astăzi este ziua ta şi nu pot decât să te laud - ceea ce nu se întâmplă prea des. Glumesc! Tu ştii cât de mândră sunt de tine, cum ar fi fost de altfel şi tatăl tău, ca fiu iubitor ce eşti şi pentru cariera frumoasă pe care ţi-ai construit-o singur prin muncă, talent şi perseverenţă şi astăzi eşti un artist iubit şi apreciat de toată lumea. Înclinaţiile tale artistice s-au arătat foarte devreme", a spus distinsa doamnă Liteanu despre fiul său, care ieri a împlinit 51 de ani.

Interesant a fost să aflăm direct de la aceasta şi câteva detalii necunoscute din copilăria lui:

"Când aveai zece luni erai fascinat de melodia "Delilah" pe care o cânta Tom Jones şi era în mare vogă atunci. Pe la 4 ani, aveai în repertoriu "Giconda se mărită", un hit al tatălui tău, iar pe la 7 ani, erai omul-orchestră, care improvizai tot felul de instrumente şi cântai."

Doamna Liteanu şi-a încheiat mesajul cu o urare emoţionantă: "Anii au trecut, poate prea repede şi astăzi eşti un bărbat în plină maturitate - sau nu - soţ şi tată a doi copii reuşiţi, care vor să-ţi calce pe urme. Să fii sănătos, în primul rând, să te bucuri de tot ceea ce ai realizat, să fii la fel de exigent cu tine însuţi şi mai puţin cu cei din jur şi să-ţi acorzi mai mult timp liber, atât ţie, cât şi familiei care te iubeşte. La mulţi ani, dragul meu! Mama".

Tatăl artistului, Ştefan Bănică Senior, a fost căsători de două ori: prima oară cu jurnalista Sanda Vlad-Liteanu, iar a doua oară cu cea care avea să-i dăruiască încă un băiat, pe Alexandru Bănică, care a murit în urma unui accident rutier.

Mai multe