Vali Crăciunescu, prădat de hoţi. Artistul a crezut că e la camera ascunsă

8 decembrie 2020   Vedete

Vali Crăciunescu a rămas fără cauciucurile de la maşină într-un complex rezidenţial din Popeşti Leordeni. Artistul a avut însă norocul să îşi recapete bunurile.

 ”Eu m-am mutat din acel cartier, locuiesc cu soţia mea în alt loc, însă mai trec pe acolo ocazional. Cum am aflat de grozăvie, am venit în viteză, în miezul nopţii la locul faptei. Furtul a fost constatat de prietenii mei la două zile după ce s-a produs şi, printr-o fericită întâmplare, poliţiştii au ajuns la hoţi înainte ca eu să reclam furtul la poliţie. Vă daţi seama ce mare mirare, ce surprinză colosală am avut parte la circa de poliţie, unde, nici n-am început să scriu plângerea şi ofiţerul mi-a zis că bunurile mele sunt recuperate”, a povestit nonconformistul acordeonist, care, iniţial a crezut că e la ”camera ascunsă”, pentru Money.ro.

”A fost o întâmplare incredibilă. Când ne-a spus agentul că ştie deja de situaţie, eu, Dan Blueman şi Adi Măciucă, fraţii mei alături de  care cânt în Cooperativa 9, şi care m-au însoţit la poliţie, nu uitam unii la alţii crezând că avem de-aface cu poliţişti cu mult umor. Nu pot decât să le mulţumesc oamenilor legii pentru lăudabilul caz care, aş putea zice că a fost închis înainte să fie deschis. 

Mai multe