Vara asta, cântăreața ADDA simte valuri de iubire: cum arată ea și soțul Cătălin Rizea la vârsta a treia
Fie că ai fredonat „Îți arăt că pot” sau „De dorul tău” - piese care au rămas semnătura ei, sau ai citit povestea pusă în paginile cărții „Cele 3 ADDA” sau poate ai susținut-o în producțiile TV „Asia Express” sau „Te cunosc de undeva”, Adda nu are cum să-ți fie indiferentă.
Așa cum ne-a obișnuit: directă și sinceră, ADDA ne face cunoștință cu povestea unei vieți pline de dragoste.
„Valuri” e o comedie-romantică, o poveste de dragoste tipică în viața oricărui cuplu, în diferitele etape ale relației. De la primul date, până la primul copil și apoi bătrânețe, cei doi îndrăgostiți nu reușesc mereu să aibă intimitate.
Clipul piesei portretizează foarte bine această situație cu care se confruntă, mai mult ca sigur, aproape orice pereche, într-un mod cât se poate de comic.
Comunitatea online a ADDEI deja a auzit refrenul piesei și, prin reacțiile userilor pe TikTok și pe restul platformelor sociale, suntem siguri că piesa va fi un succes.
Piesa „Valurile” este o co-producție Baladda Records și HaHaHa Production.
Foto: PR