Vedete la lansarea unei noi game de produse fitocosmetice FOTO&VIDEO
Alături de Geanina Ilieş, ambasadorul brandului francez, s-au aflat celebrităţi, jurnalişti şi bloggeri interesaţi de noutăţile de pe piaţa cosmeticelor bio.
Ieri, în cadrul unui eveniment găzduit de Chefs Experience, a avut loc lansarea brandului 100% Organic Phyt’s France în România.
Phyt’s înseamnă frumuseţe organică cu ingrediente extrase din natură, înseamnă fitocosmetică bioactivă, tratamente profesionale şi soluţii pentru problemele tenului, indiferent de vârstă, înseamnă make-up organic şi tratamente SPA. În prezenţa a numeroase vedete, reprezentanţi ai presei de specialitate şi bloggeri, reprezentanţi ai brandului şi colaboratori, s-a lansat gama nou dezvoltată în laboratoarele din Franţa.
Geanina Ilieş, iubitoare de produse organice şi foarte atentă atunci când vine vorba despre achiziţii ecosustenabile, s-a declarat îndrăgostită de acest brand. “Pentru că sunt o iubitoare de natură şi produse organice am acceptat să mă alatur comunităţii Phyt’s Romania. Ca Brand Ambasador îmi doresc să vă împărtăşesc adevărata frumuseţe fitocosmetică “naturală”, ce oferă rezultate imediate, abordarea fiind una holistică şi nontoxică 100%”.
Geanina Ilieş, ambasadorul brandului francez de produse fito-cosmetice, le-a avut alături în ziua lansării şi pe Teo Trandafir, Cristina Cioran, Adina Buzatu, Giulia Anghelescu, Patrizia Paglieri, Majda Aboulumosha, Maria Andrei, Ela Crăciun, Roxana Blagu, Alice Năstase Buciuta, Marina Dina, precum şi jurnalişti şi bloggeri. (vezi galeria foto)