VIDEO Philipp Plein şi iubita sa, Lucia Bartoli, au aflat sexul bebeluşului lor în cadrul unei petreceri tematice. Mesajul designerului a fost înduioşător

24 ianuarie 2022   Vedete

Fericit până peste poate că va deveni din nou tătic, designerul german a pregătit în detaliu momentul în care a aflat ce ascunde iubita sa în pântec: o fetiţă sau un băieţel?

Veselie mare la reşedinţa opulentă din Cannes a milionarului Philipp Plein (43). De când a anunţat că logodnica sa este însărcinată, chiar în ziua de Crăciun, designerul german trăieşte cu emoţie fiecare etapă până la naşterea celui de-al doilea copil al său. Şi asta nu doar pentru că este îndrăgostit nebuneşte de aleasa lui, modelul şi influenceriţa britanică de origine italiană Lucia Bartoli, ci şi pentru că primul său copil s-a născut în alte condiţii, anume în urma unei relaţii deja eşuate cu o braziliancă pe nume Fernanda Rigon, care nu a mai vrut să ştie nimic de Plein.

De altfel, singurul nor care i-a umbrit ziua în care a avut loc aşa-numita petrecere de "gender reveal" a fost chiar absenţa fiului său, Romeo Prince Plein, căruia designerul i-a şi dedicat filmarea evenimentului, postată ulterior pe Instagram.

        View this post on Instagram                       A post shared by Philipp Plein (@philippplein)

View this post on Instagram

A post shared by Philipp Plein (@philippplein)

Plănuită în detaliu, cu aranjamente de flori colosale, sub forma a doi urşi jucăuşi, şi cu baloane, care au imaginat un balon cu aer cald, petrecerea dată chiar în curtea somptuosului conac de pe dealurile Los Angelesului a avut un efect copleşitor pentru viitoarea mămică. Ea a aflat, odată cu partenerul ei, că va avea un băieţel, după ce, acţionând împreună o manetă sub formă de inimă, au eliberat în aer o pudră albastră şi mai multe baloane cu confetti. Toate ecologice, după cum a avut grijă să menţioneze Philipp Plein în mesajul său de pe Instagram:

"Acest videoclip este pentru fiul meu, Romeo Prince Plein, care se află în Brazilia şi nu a putut fi aici cu noi... Te iubesc din toată inima mea... Vei avea un frate mai mic în curând. Familia mea se măreşte şi suntem fericiţi să împărtăşim cu voi toţi fericirea şi binecuvântarea noastră... Dragostea este totul. P.S. Nimeni nu ştia cu adevărat ce sex are copilul nostru, a fost o surpriză absolută pentru noi toţi. Doctorul nostru i-a dat asistentei mele un plic cu mesajul secret înăuntru. După aceea, asistenta mea a organizat totul pentru petrecere. Baloanele noastre sunt toate ecologice, biodegradabile."

Postările lui Plein legate de fericitul eveniment de familie au strâns câte 100.000 de like-uri fiecare şi o mulţime de mesaje de felicitare.

FOTO: Instagram

Mai multe