VIDEO Vlad Miriţă, din tenor, fermier de lux. Cum a ajuns unul dintre cei mai talentaţi artişti lirici să devină moşier

27 iulie 2021   Vedete

De pe scena Operei Naţionale Române tocmai la grajdul animalelor sau la coteţul păsărilor, asta da, schimbare! 

Să-l vezi pe şarmantul tenor Vlad Miriţă dând de mâncare la găini sau mângâind porcii nu e tocmai un lucru obişnuit. Şi asta pentru că, ani la rând, Vlad Miriţă şi-a construit imaginea de tânăr talent al Operei Române şi, până la relaţia cu modelul Maria Natură, de burlac greu abordabil.

Şi iată-l acum, căsătorit de 5 ani cu Maria, care l-a făcut şi tătic de băieţel în urmă cu 3 ani şi jumătate, dar şi transformat complet din artistul liric pe care-l ştiam într-un fermier get-beget.

Practic, împreună cu antreprenorul Dan Cârstea, Vlad Miriţă a pus pe picioare un proiect de creştere a animalelor de casă (porci, curcani, găini, raţe şi alte păsări de curte) "prin păşunare", numit Moşia Chindia, undeva lângă Târgovişte, pe un teren de peste trei hectare.

"Ideea de a face o fermă mi-a venit pentru că eu am copilărit în gospodăria bunicilor. Am crescut cu animale, cu tradiţii, cu tăiatul porcului iarna ş.a.m.d. Mâncarea procesată, industrializată e foarte ieftin de obţinut, dar undeva tot e un cost. Noi spunem că nu are în ea costul cu asigurarea medicală., pe care îl plăteşti mai târziu. Asta e o mâncare care te hrăneşte sănătos sau care chiar te vindecă", a povestit Vlad Miriţă la Pro TV, pentru "Vorbeşte lumea", arătând că, pe lângă animale, Moşia Chindia are şi grădină de legume şi solar.

„Acum 10 ani am avut nişte probleme medicale, care m-au făcut să înţeleg pe propria piele valoarea hranei pentru sănătatea mea şi a familiei mele. Atunci am început să creştem animale în curtea părinţilor mei şi l-am descoperit pe Joel Salatin şi faimosul sistemul “Pasture Raised”, care pentru americani este superior certificării organice (echivalentul american al certificării Bio)", spune Vlad Miriţă, într-un interviu pentru retail.ro.

"Noi am avut la Târgovişte o fermă pentru noi, pentru familie, pentru nevoile personale, după aceea am început prietenii să-şi dorească produse pentru noi. În pandemie, având mult timp, am zis să nu mai ţinem afacerea doar pentru noi, ci s-o facem mai serioasă. Aşa că mi-am ocupat timpul cu asta", a povestit şi la "Teo Show.

Mai multe detalii în video-ul de mai jos:

Foto: Facebook

Mai multe