Weekend tensionat pentru Andreea Marin! Hoţii au încercat să-i spargă casa proaspăt renovată
Andreea Marin a avut parte de un weekend dificil, după ce o bandă de hoţi a încercat să-i spargă imobilul din Voluntari, unde locuieşte cu iubitul şi fiica sa.
Din fericire, datorită unui sistem de securitate performant, hoţii nu au reuşit să pătrundă în vilă, fugind speriaţi de alarmă.
Contactată de Click!, Andreea Marin a confirmat incidentul: ” După ce am avut o altă experienţă de acest gen, furt din clădire, acum câţiva ani, am schimbat sistemul de securitate, am trecut recent şi prin renovare, schimbând ferestrele si uşile cu unele performante, securizate. În plus, aceşti hoţi, chiar dacă ar întra în clădire, sincer ar fi dezamăgiţi, noi avem un principiu: nu ţinem în casă obiecte de valoare mare, gen bijuterii valoroase, nici bani cash, singurul lucru cu care ar putea pleca sub brat un hoţ ar fi vreun televizor, laptopul e cu mine mereu şi oricum electronicele sunt detectabile după IP în ziua de azi, aşadar îi pun în pericol după aceea”.
Se pare că vedeta a mai trecut printr-o întâmplare asemănătoare în 2015, acela fiind momentul când a decis să schimbe sistemul de securitate.