Gossip

Amy Winehouse, împinsă la o supradoză de pierderea iubitului?

Abia ieşise din clinica de reabilitare Priory. Avea de dus la capăt un turneu, dar îşi pierduse puterile. Cântăreaţa, al cărei deces se crede că a survenit în urma unei supradoze (neconfirmate încă oficial), suferea din dragoste.

Fusese părăsită de iubitul ei, regizorul Reg Traviss, chiar înainte de a se interna în clinica Priory, luna trecută. Lovitura se pare că i-a fost fatală, Amy fiind devastată de hotărârea lui Reg. Era bărbatul cu care visa să se căsătorească şi să aibă copii, îl şi ceruse în căsătorie, dar Traviss o refuzase: mai intâi trebuia să se vindece de dependenţa de alcool şi droguri. Apropiaţii spun că regizorul a încercat cu disperare s-o ajute să scape de viciile care-i ameninţau viaţa, dar a realizat că n-are nicio şansă. Picătura care a umplut paharul pentru Reg a fost probabil prestaţia dezastruoasă a lui Amy la concertul din Serbia de luna trecută.