Ana Baniciu, despre experienţa ,,Asia Express”: “Zile în şir am mâncat doar orez şi câteva banane”

4 februarie, 2018
Ana Baniciu Asia Express (1) jpeg

Coechipiera Ralukăi în această aventură, mărturiseşte că este recunoscătoare pentru această experienţă, întrucât i-a dăruit ocazia de a cunoaşte oameni frumoşi şi  ,,a pus o cărămidă importantă în ceea ce înseamnă evoluţia din viaţa de zi cu zi”.

image

Ana Baniciu şi Raluka au parcurs împreună aproximativ 5.000 de kilometri, dar Ana declară că tensiunea nu a destabilizat echipa nici în cele mai grele momente: "Am fost ca într-o familie… au existat şi momente de stres, momente tensionate dar nu ne-am supărat şi nu ne-am certat nici măcar o dată în toată această aventură şi ne mândrim tare mult cu asta!”. Deşi au declarat de la bun încreput că s-au înscris în acest concurs pentru a câştiga, nu au uitat să se bucure de fiecare moment petrecut în Asia, timp în care s-au sprijinit una pe cealaltă necondiţionat: "Eu şi Raluka ne-am propus de la început să ne spunem absolut orice şi să comunicăm pe tot parcursul concursului pentru a evita orice fel de neînţelegere. Iată că Asia Express mi-a dăruit şi o prietenă pe viaţă (că nu mai scăpa de mine!)”.

image

Ana Baniciu s-a întors cu multe amintiri frumoase din această provocare şi a declarat că a rămas impresionată de lucrurile pe care le-a întâlnit în cursa de foc a show-ului Asia Express. Omenia localnicilor care le-au sărit în ajutor şi zonele încărcate cu multă energie frumoasă sunt, însă, două dintre aspectele care au marcat-o cel mai tare. ,,Experienţa vieţii”, după cum ea o numeşte, a ajutat-o să îşi afle limitele şi ceea ce o motivează, să se cunoască mult mai bine şi i-a oferit ocazia de a se autodepăşi în fiecare moment: "Mi-am dorit să ştiu ce pot face, să văd cum reacţionez în momente critice, atât fizic cât şi psihic“. Testul nu a fost deloc uşor, iar cel mai greu lucru pe care fetele l-au înfruntat a fost ritmul alert, în condiţiile în care mâncarea era o coordonată incertă: "Au trecut zile în şir în care noi am mâncat doar orez şi poate câteva banane primite în dar. Nu sunt o ţipă mofturoasă, dar acolo am gustat ce nu mi-am dorit sau imaginat vreodată că am să gust…“

image

"Asia Express" este cel mai dur reality show, ce duce aventura la un alt nivel. 7 perechi de vedete vor avea de parcurs un traseu de aproape 5000 de km prin Vietnam, Laos, Cambodgia şi Thailanda. Fără scenarii, fără niciun ajutor din partea echipei de producţie, cei 14 trebuie să se descurce singuri pentru a ajunge la destinaţia finală. Ţine doar de ei şi de abilitătile lor să îşi găsească transport, cazare şi mâncare, având la dispoziţie un singur dolar pe zi. Premiera Asia Express va avea loc mâine, pe 12 februarie, de la ora 20:00, pe Antena 1.



Recente pe Ok! Magazine

okmagazine ro (1) jpg
Top 7 schimbari care te intineresc dupa 35 de ani jpg
Câine, Pexels (1) jpg
Emme, stânga, fiica lui J Lo și dreapta fiica lui Ben Affleck, Seraphina, Profimedia jpg
George Nicolescu (1) jpg
Rapid și SOS Satele 3 jpg
Penelope Cruz, Profimedia (3) jpg
okmagazine (2) jpg
cum sa ti ingrijesti pielea in sezonul cald jpg
Massif2024 0314 233659 R5AN3006 AN jpg
Bononia (2) jpg
la Oscar, Messi, cainele din Anatomy of a Fall   jpg
Cillian Murphy și soția Yvonne McGuinness, Profimedia  (1) jpg
kitty spencer jpg
West Side Story foto Disney Plus
familie fericire bucatarie jpg
OKMagazine (2) (8) jpg
IMG 7838 PNG