Ana Baniciu, diagnosticată cu coronavirus: ''Bine că a trecut''

23 februarie, 2021
1 ana8 jpg jpeg

Ana Baniciu a fost diagnosticată cu coronavirus şi a stat două săptămâni în izolare, dar a preferat să îşi trăiască suferinţa în tăcere. Acum, când pericolul a trecut, artista a vorbit despre perioada prin care a trecut.

 ”Am avut şi eu coronavirus acum ceva vreme, nu a fost foarte greu, dar bine că a trecut”, a spus Ana Baniciu pe pagina sa de Instagram” . Artista şi-a încurajat fanii să lupte ca să depăşească această etapă.

Ana a recunoscut de curând că a trăit prima decepţie amoroasă la 20 de ani. "În viaţa mea a venit foarte târziu perioada iubirii. Abia la douăzeci de ani m-am îndrăgostit prima dată, cu adevărat.

Evident că mai fuseseră şi înainte câteva impresii fugitive, credeam eu că sunt iubiri, dar, de fapt, nu erau. La douăzeci de ani m-am îndrăgostit cu adevărat, am suferit şi am învăţat din asta extrem de mult pentru că, fiind prima dragoste şi venind atât de târziu, am simţit nevoia să ofer totul din mine, să mă ofer aşa, pe tavă, ceea ce nu este bine întotdeauna”, a dezvaluit Ana pentru Tango.



Recente pe Ok! Magazine

Al Di Meola  jpg
Diana Șucu, foto Sorin Stana/Ok Magazine (4) jpg
Victoria, David Beckham  jpg
Elle Macpherson, GettyImages (6) jpg
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png