News

Anca Serea este însărcinată din nou! Al şaselea copil e pe drum. Prima fotografie în care i se vede burtica

Anca Serea este însărcinată din nou! Al şaselea copil e pe drum. Prima fotografie în care i se vede burtica camera-retro icon Vezi galeria 7 poze

Veste bună pentru fanii fostei prezentatoare! Anca Serea este însărcinată din nou, al şaselea copil fiind pe drum, potrivit revistei Unica.

La cei 38 de ani, Anca Serea trăieşte fiorul de a fi mamă a şasea oară, fiind însărcinată deja în şase luni, după cum a confirmat chiar ea într-un interviu acordat revistei Unica. ”Mereu am spus că ne mai dorim un copilaş şi iată că minunea s-a întâmplat”, a declarat îndrăgita prezentatoare în interviul acordat.

Anca Serea, însărcinată din nou. E însărcinată în şase luni

Soţia cântăreţului Adi Sînă a mai povestit şi că sarcina n-a fost una programată, însă a fost una cât se poate de dorită. Cei doi şi-au dorit mult ca familia lor să se mărească din nou, iar visul lor s-a împlinit. Anca Serea recunoaşte, însă, că primul trimestru de sarcină n-a fost unul tocmai prietenos, suferind de toate simptomele specifice, dar şi luptându-se cu o anemie severă.

Anca Serea, însărcinată din nou. E o mamă eroină?

Îndrăgita prezentatoare s-a gândit la toate deja şi spune că găseşte timp pentru toate, chiar şi când are casa plină de copii. Adesea, ea a declarat că cei cinci micuţi pe care îi are îi dau energia necesară, cu toate că doarme doar patru-cinci ore pe noapte. Asta, în condiţiile în care jonglează cu apariţii TV, contractele pe care le are cu diverse branduri, dar şi viaţa de familie. Cine e marele ei ajutor? Mama ei, care locuieşte la doar câteva case distanţă, şi care a ajutat-o să aibă grijă de toţi cei cinci copii ai ei.

Anca Serea, însărcinată din nou. Ce părere are despre naşterile naturale

În cazul primelor cinci naşteri, Anca Serea a ales calea naturală. Fosta prezentatoare TV a refuzat să ajungă la bisturiu şi a preferat să treacă prin procesul natural de naştere, indiferent de orice. Iar acum, că e din nou însărcinată, Anca va alege, cel mai probabil, să nască tot natural. Vorbind despre naşterile naturale, Anca spune că, pentru ea, este soluţia optimă: ”Susţin naşterea naturală în primul rând datorită faptului că este un proces firesc şi natural. În al doilea rând, pentru că relaţia dintre bebeluş şi mamă se consolidează şi este mult mai puternică şi specială atunci când bebeluşul stă la sânul şi la pieptul mamei imediat ce vine pe lume. Substanţele introduse în corp în cazul unei naşteri prin cezariană nu sunt tocmai potrivite pentru organismul unui om, iar eu nu cred în ce este artificial şi prelucrat, prefer să evit. Apoi, refacerea mamei este mult mai rapidă în cazul naşterii naturale”, declarase Anca Serea pentru site-ul nastenatural.ro.

Anca Serea, însărcinată din nou. Cum îi cheamă pe cei cinci copii

După cum mulţi ştiu, Anca Serea are doi copii din primul mariaj, respectiv pe David şi pe Sarah, dar şi alţi trei din cel de-al doilea mariaj, cel cu Adi Sînă, respectiv Noah, Ava şi Moise.