Anca Serea, totul despre operaţiile estetice suferite

27 septembrie, 2019
1 serea jpg jpeg

Anca Serea dezminte zvonurile că ar avea vreo intervernţie chirurgicală. Fosta prezentatoare TV urmează câteva reguli simple pentru a arăta cât mai bine.

“O întrebare care îmi este adresată extrem de des are legătură cu aspectul meu fizic, respectiv dacă este cel de la mama natură sau unul îmbunătăţit, să zicem artificial. Concret, am fost întrebată, cred de sute de ori, dacă am suferit vreo intervenţie chirurgicală. Bustul, desigur, este predominant, din punct de vedere statistic, în întrebările curioşilor.

Nu mă simt datoare faţă de nimeni cu vreo explicaţie, mai ales că este vorba despre corpul meu. Însă, nu am absolut niciun motiv să mă ascund că acest corp pe care îl vedeţi este cel pe care l-am primit de la natură, mai exact de la mama mea. Căci ea mi-a transmis minunatele gene care mă ajută să îmi păstrez silueta şi tenul într-o formă atât de bună.

Este adevărat că am apelat la diverse creme şi proceduri de remodelare corporală care, fie vorba între noi, nu sunt străine niciunei doamne şi domnişoare. Pentru ten folosesc dintotdeauna produse de calitate, care să conţina multe ingrediente naturale şi sa fie certificate pentru eficacitate. Am câteva branduri preferate, cărora le sunt fidelă tocmai pentru că am fost mulţumită şi până acum.

Dar am pus întotdeauna mare accent pe alimentaţie, cât mai naturală, pe odihnă, care are un rol mai important decât vă imaginaţi în forma fizică pe care o aveţi şi, nu în ultimul rând, pe iubirea şi linştea pe care mi-o oferă familia. Ei sunt veşnica mea sursă de energie şi buna dispoziţie, de la ei reuşesc mereu să mă încarc cu mult optimism şi să îmi duc la îndeplinire toate planurile’’, a scris Anca pe Facebook.



Recente pe Ok! Magazine

Elle Macpherson, GettyImages (6) jpg
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg