Anca Ţurcaşiu, primul interviu după zvonurile legate de divorţ: „Eu nu mi-am pătat cu nimic imaginea“
Timp de două săptămâni, presa a vuit că se desparte de soţul ei, medicul Cristian Georgescu. Dar, ce să vezi, în loc de divorţ, cântăreaţa vorbeşte despre cât de trainic este mariajul său. Ne-am întâlnit înainte de repetiţiile Ancăi pentru spectacolul „Toc toc“
Timp de două săptămâni, presa a vuit că se desparte de soţul ei, medicul Cristian Georgescu. Dar, ce să vezi, în loc de divorţ, cântăreaţa vorbeşte despre cât de trainic este mariajul său.
Ne-am întâlnit înainte de repetiţiile Ancăi pentru spectacolul „Toc toc“, o piesă de teatru în regia lui Ricard Reguant. În presă, încă nu se stinseseră toate undele de şoc ale seismului produs de aşa-zisul divorţ din familia Ţurcaşiu-Georgescu. Iar Anca obosise să mai dea lămuriri cum că totul a fost greşit înţeles şi augmentat iraţional de glumeţul lor naş, Cristian Ţânţăreanu. I s-a părut inoportună până şi întâlnirea noastră, despre care credea că o să adâncească şi mai mult subiectul, ca o scuză ce acuză. Dar, luând-o în final ca pe un drept la replică, iată-ne povestind despre un mariaj ce durează de 16 ani şi care e departe de-a se clătina.
Ce reacţie a avut soţul tău când au început să vuiască ziarele despre divorţul vostru?
Cristi a fost iniţial amuzat – el e mai detaşat. Dar când a realizat enormitatea situaţiei şi faptul că eu sufăr a intrat în panică.
Părinţii ce-au spus?
Mama nu mai trăieşte, tata era în vacanţă în Croaţia, deci habar n-a avut ce s-a întâmplat.
Ai mai fost hărţuită aşa de presă?
Nu, niciodată.
De ce crezi că totul a luat o astfel de amploare?
Pentru că sunt o persoană care nu apare, care constituie un subiect foarte interesant doar dacă se întâmplă ceva negativ. Altfel, nu interesează pe nimeni viaţa mea profesională, nu scrie nimeni că muncesc de dimineaţa până seara pentru nu ştiu ce premieră, că am turneu cu un spectacol, că muncesc cu 500 de copii, că în fiecare sâmbătă cânt la evenimente cu Petre Geambaşu patru programe de câte o oră, că mă pregătesc în permanenţă pentru castinguri şi pentru roluri, că sunt un om viu, vesel, ocupat...
Acasă când ajungi?
Ajung şi fac fripturi la zece noaptea. Sau la opt dimineaţa. Am adoptat şi o pisică, avem şi un câine. (zâmbeşte) Deci îţi imaginezi cum arată programul meu. Am mers, între două deplasări, să-i cumpăr blugi copilului meu, la prima oră, când a deschis magazinul. Renovez casa din Corbeanca şi muncitorii mă aşteaptă să aleg culorile. Caut mobilă, îmi decorez casa după ce mi-am luat atestatul de decorator de interioare...
De ce ai simţit nevoia să faci atâtea lucruri pe lângă muzică?
Muzica n-a fost pasiunea mea principală. Teatrul a fost pe primul loc. E-adevărat că eu am apărut de multe ori în faţa publicului cântând, dar am făcut şi zeci de filmări, scenete de televiziune, piese de teatru, scheciuri, comedii muzicale...
Îmi amintesc că erai în cărţi pentru „Duminica în familie“.
Da, dar a trebuit să intre altcineva. Punct.
Ai simţit-o ca pe o lovitură sub centură?
Nu, nu mai sufăr de mult din cauza asta. Cel mai mare proiect al meu de televiziune a fost „Iubesc România“, o emisiune concurs care a rulat cinci ediţii la Kanal D. Erau două echipe de oameni conduse de artişti, care se luptau între ele pe teme legate de România. Era spectaculos! Astăzi nu mă mai interesează televiziunea, pentru că nu mai sunt formatele pe care mi le-aş dori să le prezint. Era o altfel de atmosferă pe vremea când făceam parte din sitcomul „La bloc“.
Fiul tău, Radu, are acum 15 ani. Cum a reacţionat când a aflat de scandal?
El a aflat din casă, de la tatăl lui, dar n-a avut nicio reacţie, nu-l interesează această lume tabloidizată, nici presa, nici lumea artistică. El nu se uită decât la filme, are un joc pe calculator, nu se uită la televizor... Singurul care se mai uită e soţul meu. Altfel, nu cumpărăm ziare, nu căutăm ştiri pe internet, nu ne interesează bârfa.
Ţi-a fost teamă că asta îţi va afecta proiectele?
M-am gândit la asta, dar eu, practic, nu mi-am pătat cu nimic imaginea. Mi-a pătat-o presa aiurea. Ăsta e paradoxul, că eu n-am făcut nimic!
E posibil ca presa să fi făcut din zvonul ăsta un bulgăre de zăpadă şi pentru că tu ai spus odată că ai fost la un pas să divorţezi.
Nu cred că are legătură, pentru că asta am spus-o acum foarte multă vreme şi am recunoscut atunci că, la fel ca în orice căsnicie, şi noi am întâmpinat probleme. Dar astăzi am ajuns într-un punct în care ne cunoaştem atât de bine nevoile unul celuilalt, încât avem grijă să ne menajăm şi să ne susţinem în tot ce facem.
În asta se transformă dragostea sau e colateral ei?
Nu, e colateral şi mult mai important decât iubirea aceea cu fluturi în stomac. Cristi e familia mea şi sprijinul meu. Eu n-am pe nimeni altcineva decât pe el. Cu tata mai vorbesc la telefon, îl întreb de sănătate şi ne vedem din an în Paşte, din cauza programului meu. Mama nu mai e... Aşa că singurul om şi prieten adevărat pe care-l am pe pământul ăsta şi cu care pot să vorbesc orice, în faţa căruia pot să ţip, să plâng, să fac în toate felurile, să râd, să fac orice, este el. Şi când am ajuns la uniunea asta şi la trăirile astea amândoi, unul cu celălalt, mi se pare ridicol să rupi povestea asta.
Dar, într-o situaţie ipotetică, pentru ce ai divorţa?
Dar nici nu mă gândesc la aşa ceva! Habar n-am şi nici nu mă interesează!
Te întreb pentru că multe cupluri divorţează.
Pentru că e mult mai uşor să divorţezi. E cel mai uşor să renunţi! Munca e să mergi mai departe şi să-l determini pe cel de lângă tine să înţeleagă că, din iubirea aia de la început, când v-aţi unit şi aţi pornit la drum, aţi făcut un copil, o familie, aţi creat un nucleu şi e păcat să-l rupi. E o prostie să te cerţi, să te urăşti, să te înşeli...
Faptul că tu lipseşti în perioada asta mult de-acasă condimentează relaţia sau dimpotrivă?
Nu, e mult mai greu. Sunt lucruri care cad în sarcina mea, de obicei, şi pe care trebuie să le facă el acum şi nu-i e uşor. Dar, cu toate că am programul de asemenea manieră, am grijă să fie rufele spălate, călcate, să fie frigiderul plin, să aibă câinele şi pisica de mâncare... Adică eu nu-i las, nici în perioadele astea.
Radu ţi-a reproşat vreodată că lipseşti cam mult?
Nu. El a fost mereu mai singuratic, mai introvertit, îi place lumea lui.
A intrat în perioada de rebeliune adolescentină?
Ei, da, dar ne străduim să facem faţă.
La un moment dat, aţi cântat împreună o piesă.
Nu mai vrea să cânte.
Te doare că a renunţat la asta?
Nu. Învăţ să accept lucrurile aşa cum sunt.
Ultima oară spunea că vrea să fie avocat.
Şi-acum vrea acelaşi lucru. Cu toate că nu cred eu că înţelege cam cât va avea de învăţat. (râde) El vrea să fie omul dreptăţii şi, în general, emite nişte judecăţi de valoare foarte logice.
Pe cine crezi că moşteneşte mai mult?
Nu ştiu. Are şi de la unul şi de la celălalt, şi părţi bune, şi părţi rele. Nu suntem perfecţi.
Dar ştii că ai putea deveni un etalon de frumu-seţe pentru prietenele pe care şi le va face.
Probabil, nu-mi dau seama. Oricum, părinţii sunt modele pentru copii.
Mi se pare că, odată cu trecerea timpului, arăţi tot mai bine.
Da. (
)
Devii o variantă mai bună a ta?
Probabil că ne şflefuim gândurile, atitudinea, învăţând lucruri. Şi-atunci e normal să devenim mai buni.
De păcălit, păcăleşti timpul. Dar ţi-e teamă de el?
Nu. Am nişte frici cumplite în viaţa asta, dar de timp şi de moarte nu mi-e frică.
Dar frica singurătăţii o ai?
Nu. Mie îmi place să fiu singură cu mine şi caut singurătatea şi liniştea ca pe nişte remedii importante, pentru că trăiesc enorm în aglomeraţie, în gălăgie, în boxe date la maximum. Şi-atunci relaxarea, pentru mine, nu o reprezintă petrecerile, ieşirile în lume, ci singurătatea mea cu mine, în dormitorul meu. Doar acolo mă simt cel mai bine. Nu prea am parte de ea, dar atunci când am parte, profit mult. Şi de zece minute, şi de o jumătate de oră. În rest, sunt sănătoasă, pot să fac lucruri, sunt apreciată, sunt iubită, încerc să dau ce pot din mine celor dragi şi în felul ăsta, mi se întorc lucruri minunate. Chiar sunt un om fericit!
foto: arhiva personală
