Anca Ţurcaşiu, sexy la malul mării FOTO

31 august, 2016
Anca Turcasiu (2) jpeg

E sfârşitul verii şi, deşi contractul pe litoral se prelungeşte până în septembrie, artista simte că uşor-uşor trebuie să-şi ia "La revedere" de la mare.

image

Anca Ţurcaşiu iubeşte marea nespus, după cum însăşi a afirmat în cel mai recent interviu acordat revistei OK: "Sunt dependetă de mare! Înregistrez valurile toamna şi mi le pun la ureche peste iarnă. M-am născut nefericit în această climă, sunt extrem de friguroasă şi meteosensibilă şi pentru mine soarele, plaja, marea înseamnă foarte mult. Cred că ar fi trebuit să mă nasc undeva pe malul mării, ca să fiu 100% fericită."

Norocul Ancăi este că în fiecare vară "sunt gazda unui spectacol interactiv pe care îl prezint de vreo 17 ani încoace. Stau până în septembrie, când cad frunzele. Şi n-aş putea să trăiesc altfel. M-am gândit că, dacă nu voi mai avea acest proiect vara la mare, o să-mi închiriez două luni pe an o căsuţă undeva acolo, ca să trăiesc aşa cum am trăit toată viaţa. "

Citeşte aici interviul complet

Acum, că vine septembrie, şi despărţirea de mare se apropie, iar momentul anticipării o întristează.

"O iubesc atât de mult!!! Marea mea, alături de care mi-am petrecut ani din viaţă...", a scris ea pe contul de socializare alături de două fotografii ce o surprind bucurându-se de soare şi de sunetul valurilor mării.



Recente pe Ok! Magazine

Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham
Celine Dion la Premiile Grammy 2024, Getty jpg
Lady Gaga și Joaquin Phoenix, Profimedia jpg
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu si Catalin Scarlatescu   MasterChef Romania 2024 jpg
James Middleton   Instagram, Profimedia jpg
Regina Elisabeta a II a a parut fragila la intalnirea cu Liz Truss de la Castelul Balmoral (3) jpg
Richard Gere   Alejandra Silva, Profimedia jpg
Ileana Lazariuc, Insta PNG